Olympus, unul dintre cei mai mari producători de lactate din România, investește peste 40 de milioane de euro în construcția unui centru logistic la Hălchiu, în județul Brașov. Noul hub face parte din strategia de dezvoltare a Grupului Hellenic Dairies în România și în regiune.
Centrul logistic va fi inaugurat pe 20 septembrie. Până la finalul anului, acesta va fi complet funcțional și integrat cu fabrica de lactate deținută de companie în imediata vecinătate.
Hub-ul din Brașov este menit să eficientizeze procesele de depozitare și logistică, reducând, totodată, consumul de energie, pentru minimizarea impactului asupra mediului. Acesta va deservi piața locală, precum și toate țările în care sunt exportate produsele lactate Olympus fabricate în România, printre care Germania, Italia, Franța, Marea Britanie, Bulgaria sau Serbia.
Cu o suprafață construită de peste 13.500 de metri pătrați, noul centru este un proiect logistic complex, care va include și un depozit la înălțime (high-bay), cu o suprafață de aproximativ 6.000 de metri pătrați, complet automatizat, cu o temperatură controlată între +2 și +4 grade. Odată finalizată investiția, acesta va fi unul dintre cele mai mari depozite frigorifice de tip high-bay din România, cu o capacitate de peste 32.000 de paleți.
Fabrica de Lapte de la Hălchiu, din județul Brașov, a fost inaugurată în 2011, ca urmare a unei investiții Greenfield de peste 55 de milioane de euro. În cei 12 ani de activitate, investițiile totale au ajuns la peste 140 de milioane de euro, fiind direcționate cu precădere către echipamente de ultimă generație pentru colectarea și prelucrarea laptelui, precum și către tehnologii avansate de ambalare a produselor finite. Unitatea de producție din Hălchiu este cea mai tehnologizată fabrică de lactate din România, fiind, în același timp, lider în colectarea laptelui de la fermieri români. Producătorul local al brandului Olympus este Fabrica de Lapte Brașov.
Grupul Hellenic Dairies, din care Olympus face parte, are peste zece ani de prezență la raft pe piața românească, perioadă în care a investit constant pe plan local. Fabrica de lactate Olympus de la Hălchiu, județul Brașov, a fost inaugurată în 2011, iar producția sa este destinată atât pieței locale, cât și exporturilor.
Cu sediul în orașul Trikala din Grecia, Hellenic Dairies este o afacere de familie aflată la a treia generație de producători de lactate, cu operațiuni în 47 de țări din toată lumea. În prezent, Olympus deține opt fabrici în patru țări (Grecia, România, Bulgaria și Cipru), care produc o gamă completă de lactate, brânzeturi, băuturi vegetale, sucuri naturale, dar și apă minerală naturală sau băuturi răcoritoare.