Tranzacție: Brise Group, printre cei mai mari traderi independenți de cereale din România, și-a vândut rețeaua de silozuri către fondul China-CEE Investment

Tranzacție: Brise Group, printre cei mai mari traderi independenți de cereale din România, și-a vândut rețeaua de silozuri către fondul China-CEE Investment
scris 31 iul 2019

Brise Group, printre cele mai mari grupuri independente de agrobusiness din România, controlat de omul de afaceri Marius Bucur, și-a vândut rețeaua de silozuri și hub-uri logistice fondului de investiții China-CEE Investment Cooperation Fund II, urmând să se concentreze pe activitățile de comerț cu cereale și îngrășăminte.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Depozitele de cereale preluate de la Brise vor fi administrate de Bristol Logistics SA, companie deținută de China-CEE Investment Cooperation Fund II.

Urmărește-ne și pe Google News

Fondul de investiții, cu un capital de 800 milioane de dolari atras de la China Exim Bank, Exim Bank Ungaria, Silk Road Fund și propriul consilier de investiții, CEE Equity Partners, a finalizat achiziția silozurilor în baza unui acord semnat în luna februarie.

Tranzacție: nVent Electric cumpără afacerea din România a furnizorului de dulapuri industriale Eldon. Acord de preluare a companiei pentru 130 milioane dolari CITEȘTE ȘI Tranzacție: nVent Electric cumpără afacerea din România a furnizorului de dulapuri industriale Eldon. Acord de preluare a companiei pentru 130 milioane dolari

Potrivit acordului, China-CEE Investment Cooperation Fund II s-a angajat să investească aproximativ 60 milioane de euro în modernizarea și dezvoltarea rețelei de circa 15 silozuri și hub-uri logistice ale Brise, în vederea creării primei platforme de infrastructură agricolă cu acces deschis din România.

În urma încheierii tranzacției, Brise se va concentra pe activitatea de bază, respectiv comerțul cu cereale și îngrășăminte.

Grupul a fost consiliat de BT Capital Partners în cadrul tranzacției. Dentons și Kinstellar au acționat în calitate de consilieri legali, PWC în calitate de consilier fiscal, financiar și de piață al fondului de investiții, iar BASE, în calitate de consilier tehnic.

Înființat în urmă cu peste 15 ani, Brise este unul dintre cei mai mari traderi independenți de cereale din România. Grupul, cu sediul în Constanța, deține ferme proprii cu o suprafață totală de 13.000 hectare și operează o rețea națională de magazine sub marca Ogorul.

Proprietarul Brise, omul de afaceri Marius Bucur, este creditat de revista Capital cu o avere de 35-38 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
brise group
silozuri
hub-uri logistice
baze receptie
depozite cereale
china-cee investment cooperation fund ii
marius bucur
tranzactie
achizitie