Transportatorii de legume, fără acte în regulă, scapă de confiscarea mărfii și de suspendarea activității. Amenzile sunt și ele reduse substanțial

Transportatorii de legume, fără acte în regulă, scapă de confiscarea mărfii și de suspendarea activității. Amenzile sunt și ele reduse substanțial
scris 27 mar 2019

Transportul de legume, fără toate documentele prevăzute de lege, nu va mai fi sancționat cu suspendarea activității, pe o perioadă de o lună la 6 luni, în cazul persoanelor juridice, și confiscarea produselor agricole vegetale supuse contravenției. De asemenea, amenzile pentru astfel de contravenții vor fi reduse de la un prag maxim de 50.000 lei la cel mult 2.000 lei.

INTERVIU: Efectele controversatei Directive privind drepturile de autor CITEȘTE ȘI INTERVIU: Efectele controversatei Directive privind drepturile de autor
Urmărește-ne și pe Google News

Noile prevederi au fost aprobate miercuri de Camera Deputaților, for decizional al Parlamentului în domeniu, într-un proiect de lege, care fusese propus de Guvern anul trecut.

În prezent, transportul produselor agricole vegetale obținute după recoltare pe teritoriul exploatațiilor agricole, de la punctele de recoltare la alte spații de depozitare decât cele proprii exploatației agricole sau la alte puncte de descărcare autorizate în vederea depozitării sau comercializării, pe distanțe mai mari de 70 km de la locul de încărcare, va fi însoțit de documentele legale specifice transportului.

Conform noilor reglementări, pe lângă documente legale specifice tipului de transport efectuat, transportul va fi însoțit și de tichetul de cântar.

România câștigă în fața Turciei, Rusiei și Braziliei o investiție spaniolă. \ CITEȘTE ȘI România câștigă în fața Turciei, Rusiei și Braziliei o investiție spaniolă. "Am ales cel mai bun teren din România și unul dintre cele mai bune din Europa."

Legea prevede acum că nerespectarea acestor prevederi este sancționată cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei, aplicată persoanelor fizice sau persoanelor juridice care dețin marfa în cauză pe parcursul transportului, precum și suspendarea activității, pe o perioadă de o lună la 6 luni, în cazul persoanelor juridice, și confiscarea produselor agricole vegetale supuse contravenției.

Totodată, nerespectarea obligației conducătorilor auto de a deține la bordul vehiculelor, pe perioada transportului, documentele legale specifice transportului, avizul de însoțire a mărfii, precum și tichetul de cântar, este sancționată cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei aplicată conducătorului auto.

Proiectul de lege aprobat de Parlament prevede, în schimb, doar că reprezintă contravenție ”efectuarea transportului rutier fără existența la bordul vehiculului rutier, în vederea prezentării organelor de control, a contractului încheiat între producătorul agricol şi procesatorul în cauză, și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, aplicată întreprinderii de transport rutier în cont propriu sau operatorului de transport rutier care efectuează transportul sau, după caz, conducătorului auto, în cazul în care acesta nu este angajat al unei întreprinderi de transport rutier în cont propriu sau al unui operatorul de transport rutier”.

Guvernul majorează substanțial capitalul companiei prin care vrea să concureze cu hipermarketurile și supermarketurile străine. Investiții promise de 100 milioane euro, obiective ambițioase de intrare pe piață CITEȘTE ȘI Guvernul majorează substanțial capitalul companiei prin care vrea să concureze cu hipermarketurile și supermarketurile străine. Investiții promise de 100 milioane euro, obiective ambițioase de intrare pe piață

Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii vor reveni personalului cu atribuţii de control din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din subordinea Ministerului Transporturilor, precum şi ofiţerilor sau agenţilor de poliţie din cadrul Poliţiei Române care au calitatea de poliţişti rutieri.

Chiar și în cazul primirii unei amenzi, contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data aducerii la cunoştinţă aprocesului-verbal de constatare a contravenţiei, jumătate din minimul amenzii, mai prevede proiectul de lege.

Toate aceste prevederi vor intra în vigoare doar după promulgarea lor de președintele Iohannis.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
transport
legume
confiscare
marfa
suspendare
amenda
guvern
proiect
lege