Liderii organizațiilor europene ale fermierilor și cooperativelor agricole și-au exprimat opoziția fermă și „tensiunea” crescândă față de noul comisar european pentru agricultură, Christophe Hansen, în legătură cu negocierile privind Acordul Comercial UE-Mercosur, relatează Agriland.ie.
În cadrul unei întâlniri recente cu comisarul Hansen, reprezentanții Copa (fermierii UE) și Cogeca (cooperativele agricole UE) au subliniat „opoziția unanimă față de negocierile în curs”. Potrivit Copa Cogeca, aceste discuții cu blocul comercial Mercosur, format din țări sud-americane, sunt în faza finală, existând speculații că acordul ar putea fi semnat chiar la începutul acestei luni, arată G4Food.ro
„Semnarea unui acord comercial cu țările Mercosur la începutul mandatului noii comisii ar reprezenta o lovitură severă pentru agriculturaâ europeană. Această mișcare contrazice și abordarea bazată pe dialog promovată de președintele Comisiei, Ursula von der Leyen”, au declarat reprezentanții organizației.
Îngrijorări în rândul agricultorilor
În timpul discuțiilor, agricultorii din întreaga Europă au exprimat „îngrijorări puternice și clare” cu privire la implicațiile economice și sociale ale acestui acord.
„Componenta agricolă a acestui acord este dezechilibrată și nedreaptă din punct de vedere economic, din cauza divergențelor de standarde, și reprezintă o amenințare fundamentală la adresa modelului agricol european, având efecte cumulative cu alte acorduri comerciale”, se arată în declarația comună.
De asemenea, reprezentanții Copa Cogeca au atras atenția asupra eforturilor susținute ale fermierilor europeni pentru menținerea standardelor de siguranță pentru 500 de milioane de consumatori. „Din acest motiv, în forma actuală, niciun mecanism compensatoriu sau de urgență nu ar putea face acest acord acceptabil”, au subliniat aceștia.
În plus, fermierii europeni se confruntă deja cu provocări majore, precum recoltele slabe din multe state membre, eforturile pentru dezvoltarea relațiilor comerciale cu Ucraina și tensiunile comerciale continue cu China.
CITEȘTE ȘI FOTO Tranzacție surpriză - Omer Susli cumpără clădirea de birouri Muntenia Business Center de la SIF Muntenia Presiune politică și economică
Pe 9 decembrie, liderii Copa Cogeca urmează să se întâlnească cu președinția Consiliului UE, deținută în prezent de Ungaria, pentru a se asigura că opoziția sectorului agricol este luată în considerare.
Francie Gorman, președintele Asociației Fermierilor din Irlanda (IFA), membră a Copa, a declarat: „Impactul unui acord comercial negativ ar fi resimțit nu doar la nivelul fermelor, ci și pe lanțul valoric, afectând procesarea și sectoarele conexe”.
El a adăugat: „Planurile comisiei par să ignore impactul devastator al producției agricole din Brazilia, în timp ce impun o reglementare mai strictă asupra fermierilor de aici”.