Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni că va cere miniștrilor Agriculturii și Economiei un ordin comun ca pe o perioadă de 30 de zile să se prelungească interdicția importului de cereale ucrainene, el arătând că așteaptă de la premierul Ucrainei o propunere de licențiere, după ce Comisia Europeană a solicitat să se vină cu un sistem de licențiere în ceea ce privește exportul de cereale în statele din UE. Șeful Executivului a precizat că de când Comisia a luat decizia de a nu se mai prelungi interdicția, niciun kilogram de grâu sau altceva nu a fost importat în România.
”În primul și în primul rând a fost o discuție pec care am avut-o și sâmbătă și duminică, cu premierul Ucrainei și cu Comisia. Ați văzut, Comisia a solicitat să se vină cu un sistem de licențiere în ceea ce privește exportul de cereale în statele din UE, un lucru pe care l-am solicitat și eu și colegul Victor Negrescu când am avut întâlnirea cu președinta Comisiei”, a spus președintele PSD după ședința conducerii partidului.
”Pe aceeași logică a venit și prim-ministrul Ucrainei, spunând că va trebui totuși un control riguros. Până în acest moment, de când Comisia a luat decizia de a nu se mai prelungi interdicția, niciun kilogram de grâu sau altceva nu a fost importat în România, lucru care va și de asemenea și astăzi, nu că a interzis Ciolacu sau a băgat prim-ministrul sau Guvernul interdicție la vamă. A fost un gentlemen,s agreement între mine și premierul Ucraine pe care l-am respectat amândoi. Nu a fost nicio solicitare ca să fie vreun export de cereale din Ucraina în România. Până în acest moment, mai mult ca sigur astăzi așteptăm și așa mi s-a promis de către premierul Ucrainei, că îmi va trimite această propunere de licențiere pe care să o discutăm. În cazul în care vor apărea solicitări de export pentru România, cu certitudine am să cer ministrului în primul rând al Agriculturii, ministrului Economiei, pentru că vorbim și de comerț, să facă un ordin comun ca pe o perioadă de 30 de zile până când se lămuresc lucrurile să fie restricția prelungită”, a mai spus Marcel Ciolacu.
CITEȘTE ȘI Uniunea Europeană îi protejează pe "așa-zișii fermieri ucraineni", care sunt "de fapt companii și investitori din SUA, Arabia Saudită și Țările de Jos", spune ministrul ungar al agriculturiiPremierul a arătat că ”înțelegerea a fost că nu vor exista cereri de export pe teritoriul României”. ”Ne-am ținut de ea în primul rând partea ucraineană și a doua înțelegere a fost că în cursul zilei de astăzi îmi va trimite draftul pe care îl discutăm și cu Comisia și cu noi. Vorbim de cele patru produse care au avut până acum interdicție”, a mai spus șeful Executivului.
Ciolacu a menționat că până acum am ajuns cu eforturile deosebite făcute de ministrul Transporturilor, la un 2,5 milioane de tone de cereale să tranziteze pe lună România.
”Nu putem continua ca 90% din tranzit să fie doar pe rutier. România a fost niște investiții rapide, prin Ministerul Trandporturilor, atât pe câi ferate cât și pe tranzitul pe Dunăre”, a arătat Ciolacu.
Ministrul Agriculturii Florin Barbu a declarat că, luni de la ora 18.00, va avea o întâlnire cu asociațiile de fermieri pe tema importului cerealelor din Ucraina și a oferit asigurări că începând cu data de 15 septembrie „nu a intrat niciun bob” pe teritoriul țării noastre și, nici în următoarele 30 de zile nu vor intra cereale în România.
„Am avut o discuție în cadrul Biroului Politic Național. În jurul orei 18.00 am convocat toate asociațiile de fermieri. Pot să vă asigur că în România, începând din data de vineri, nu a intrat un bob prin vămile din România și noi suntem pregătiți, avem actul pregătit, așteptăm și deciziile care vor veni din partea Ucrainei și vă asigur că vom lua cele mai bune decizii pentru fermierii români. Pentru o perioadă de 30 de zile trebuie să se realizeze acele licențe de import, care trebuie discutate cu fiecare țară în parte, din cele cinci afectate de război”, a explicat Florin Barbu, la finalul ședinței de luni a Biroului Politic Național al PSD.
Ministrul Agriculturii a mai precizat că „așa cum a spus și Comisia Europeană, în cazul în care nu vor veni cu planul de măsuri și cu licențierea pentru produsele agricole, vorbim de cele patru porumb, grâu, rapiță, orz, atunci Comisia a spus că va interzice importul până pe 31 decembrie”.
„Așteptăm 30 de zile să vină cu acel plan de măsuri. În cele 30 de zile nu va intra niciun bob pe teritoriul României. Nu le-am dat noi termen limită. În 72 de ore aveau de venit cu planul de măsuri și în 30 de zile trebuie să discute cu fiecare stat pentru licențele de export, în toate cele cinci state ale Uniunii Europene”, a completat ministrul PSD.
Chestionat dacă tranzitul cerealelorva fi realizat în continuare, Florin Barbu a răspuns: „Sigur, sprijinim în continuare, tranzitul se poate face, întotdeauna am sprijinit și vom sprijini Ucraina pe parte de tranzit”.
„Pot să vă asigur că exportul de cereale al fermierilor români este în regulă, s-au exportat cereale și în momentul de față avem în Portul Constanța dane care sunt destinate exportului cerealelor fermierilor români. Așteptăm acest plan de măsuri, asta înseamnă că la orele 24.00 va expira acest plan, dacă nu va fi transmis, și să fiți siguri că în discuțiile pe care le voi avea, la ora 18,00, cu asociațiile fermierilor din vegetal îi vom asigura și îi vom proteja, pentru că suntem pregătiți în orice moment să le protejăm munca și cerealele pe care le-au produs în România”, a conchis ministrul Agriculturii.