RDF Arad, unul dintre cei mai mari distribuitori regionali de inputuri agricole și în același timp producător de produse agricole, a marcat recent finalizarea unor investiții în valoare de 5.7 milioane de euro, după ce, în 2020, a reorganizat fiecare linie de business, a introdus noi proceduri, a crescut echipa și prin urmare a crescut cifra de afaceri în 2020 cu peste 65% și a ajuns la un profit operațional (EBITDA) de 4.3 milioane lei. Estimările pentru 2021 indică în continuare o creștere de peste 20% pentru cifra de afaceri și aproximativ 50% la nivel de profitabilitate.
Ce au presupus aceste investiții?
Florin Deznan, CEO și fondator RDF: Investițiile fac parte din strategia noastră de a crește activitatea, de a dezvolta capacitatile de depozitare și procesare cereale, de a dezvolta și moderniza activitatea de exploatare agricolă și de a ne diversifica liniile de business.
În primul rând am investit 3 milioane euro în sediul nostru din localitatea Șofronea, jud. Arad și am crescut astfel capacitatea de depozitare a companiei de la 10.000 la 42.000 de tone. Am achiziționat aparatură de laborator și instalații noi pentru selecția și tratarea semințelor, dar și o fabrică de extrudat soia. Am ajuns astfel unul dintre puținii procesatori de soia din România. Ne diferențiem față de ceilalți jucători și prin capacitatea mare de procesare.
Mai mult, investiția a presupus schimbarea întregii infrastructuri deținute și renovarea integrală a spațiilor de depozitare și a întregului sediu al companiei.
Cea de-a doua investiție, în valoare de 1.3 milione euro, a mers în achiziția unei baze pentru depozitare în localitatea Ineu, jud. Arad cu o capacitate de depozitat cereale de 20.000 tone, și în implementarea sistemul de gestiune Dynamics Navision. Investiția din Ineu ne-a ajutat să creștem cantitățile de cereale pe care le tranzacționăm, mergând în sprijinul fermierilor din zonă, unde spațiile de depozitare sunt insuficiente.
Nu în ultimul rând, am investit 1.4 milioane euro în completarea parcului cu utilaje agricole noi, moderne, pentru exploatarea terenurilor. Acesta a fost un pas natural ca urmare a creșterii suprafețelor de teren agricol pe care le lucrăm. Dacă în 2019 lucram aproxim 600 ha, în 2021 lucrăm 2.000 ha.
Prin aceste investiții am reușit să creștem capacitatea de depozitare la 22.000 tone și cantitatea de semințe produse, și nu în ultimul rând, să reducem costurile.
De unde provin resursele pentru aceste investiții?
Florin Deznan: Investițiile au fost realizate prin intermediul unui proiect de fonduri europene, prin care 50% din investiție a venit de la AFIR iar 50% din credit bancar. Investițiile din baza de la Ineu și în utilajele agricole au fost realizate cu ajutorul unui credit bancar și leasing.
Cum arată sectorul agricol din România prin ochii voștri?
Florin Deznan: Agricultura este un sector de interes strategic în România și care are potențial uriaș de dezvoltare, mai ales în zona de digitalizare și tehnologizare. Această dezvoltare va schimba în mod real eficiența, productivitatea și calitatea produselor și va crește competitivitatea țării. Irigațiile vor juca un rol crucial pentru securitatea agro-alimentara a României și dezvoltarea sectorului și în acest sens, credem că un sistem național de irigații este o soluție. Programe la nivel național de tehnologizare pentru creșterea gradului de irigare și cultivarea terenurilor mai puțin favorabile ar duce agricultura la un alt nivel.
Dezvoltarea tehnologică în perioada următoare poate fi explorată din mai multe unghiuri.
În primul rând, informatizarea sistemelor de irigații ar duce la o creștere semnificativă a productivitățiii prin irigarea eficientă și corectă a culturilor.
Echipamentele agricole specifice exploatării moderne cu automatizarea proceselor poate îmbunătăți semnificativ impactul asupra culturilor. Este vorba despre echipamente automome sau semiautonome controlate prin GPS.
Sistemele de monitorizare a culturilor prin satelit/drone/stații meteo duc la agricultura de precizie, în care inputul potrivit este alocat în timp real locului și culturii potrivite.
Fluxurile de depozitare și procesare a cerealelor (silozuri și facilități de depozitare, uscătoare), unde este necesar accesul la informații, pot fi mult îmbunătățite. Diverse platforme și sisteme oferă acces precis la parametrii de calitate, temperatură, umiditate și astfel pot fi diminuate pierderile și eficiența în controlul calității sporită.
Care sunt planurile de viitor ale RDF?
Florin Deznan: În viitorul apropiat ne dorim să retehnologizam baza din Ineu, iar pentru următorii pași de dezvoltare ne uităm, împreună cu partenerii noștri de la ROCA Investments, să achiziționăm companii cu domenii de activitate conexe care să ne completeze și diversifice activitatea. Obiectivul nostru este să devenim un „one stop service” – o soluție completă pentru ceilalți jucători din domeniul agricol.
Care au fost lecțiile RDF în anul pandemic?
Lecțiile mele au fost mai mult reconfirmări. Una dintre lecții a fost că într-adevăr există oportunitate în orice criză. Oportunitatea de a face lucrurile altfel, a reconstrui, a inova, a investi, a diversifica. Acest mindset este factorul determinant dintre cei care reușesc și cei care nu o fac. Iar rezultatul este K shaped economy despre care se vorbește de ceva vreme.
A doua este tot o reconfirmare. Creșterea se realizează cu partenerii potriviți (în cazul nostru ROCA) și cu oameni potrivți aliniați în valori și misiune.
Și nu în ultimul rând lecția cea mai importantă este despre echipă. Numai cu ajutorul unei echipe performante, motivate și moderne se poate construi un business sustenabil. RDF este imaginea echipei și a oamenilor care zi de zi construiesc povestea și iși imaginează moduri noi, mai bune de a face business în sectorul agribusiness.