Un fermier din Buzău a renunțat la culturile tradiționale și a plantat sparanghel. Anul acesta, speră să obțină o plantație record.
Cultura de sparanghel se află deja în cel de-al șaselea an de producție, iar fermierul Daniel Toma este cât se poate de mulțumit de câștig.
Sparanghelul de la Amara a depășit deja 20 de centimetri, iar asta înseamnă că este bun de cules. „Dacă îl lăsăm să crească peste 30 de centimetri, începe să se ramifice, iar acea parte nu este bună. Se taie de la nivelul solului, iar ce este subțire se aruncă“, a explicat Daniel Toma, fermier, pentru Antena 3 CNN.
Cheltuielile pentru înființarea unei culturi de sparanghel ajung la 25.000 de euro la hectar, iar la o recoltă de minim zece tone la hectar, care se poate obține după patru ani, profitul poate ajunge în jurul a 100.000 de euro, arată Adevărul.
Anul trecut, Daniel Toma a vândut patru tone de sparanghel, de pe trei hectare de teren. Anul acesta, românul speră la o producție și mai mare, având în vedere că este vorba despre o cultură care se află deja în cel de-al șaselea an.
Buzoianul mai cultivă la Amara și broccolini, o legumă înrudită cu mult mai renumitul broccoli, dar mult mai gustoasă și chiar foarte apreciată de copii, precum și Kalettes, o încrucișare între varza de Bruxelles și varza kale. Această legumă se cultivă deja în țări din vestul Europei și este foarte apreciată pentru calitățile ei.