Polonia cere UE să limiteze importurile de cereale ucrainene

Polonia cere UE să limiteze importurile de cereale ucrainene
scris 30 mar 2023

Polonia vrea ca Uniunea Europeană să utilizeze toate instrumentele avute la dispoziție spre a limita cantitatea de cereale ucrainene care intră pe piața UE, a afirmat premierul Mateusz Morawiecki, pe fondul furiei în rândul fermierilor din cauza efectelor importurilor asupra prețurilor la cerealele poloneze, transmite Reuters.

Furia în creștere în mediul rural din cauza afluxului de cereale din Ucraina dă mari bătăi de cap partidului de guvernământ Lege și Justiție (PiS) în acest an electoral, mai ales că baza sa conservatoare de votanți se află în special în zone rurale și orașe mici, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO & FOTO Noi detalii despre Kia EV9: autonomie Level 3 și magazin de servicii online CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Noi detalii despre Kia EV9: autonomie Level 3 și magazin de servicii online

"Cerem folosirea tuturor instrumentelor de reglementare - cote, tarife, care vor limita sau bloca importul de cereale ucrainene în Polonia", a spus Morawiecki într-o conferință de presă.

El a afirmat că a convenit împreună cu liderii câtorva state învecinate cu Ucraina să îi scrie președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a cere luarea de măsuri.

Ucraina, unul din cei mai mari exportatori mondiali de cereale, și-a văzut porturile la Marea Neagră blocate după invazia rusă în urmă cu un an, fiind nevoită să găsească rute alternative de transport prin Polonia și România, state membre ale UE.

Însă blocajele logistice au făcut ca mari cantități de cereale ucrainene, care sunt mai ieftine decât cele produse în Uniunea Europeană, să rămână în țări central-europene, lovind în prețurile și vânzările agricultorilor locali.

Declarațiile lui Morawiecki au survenit în timp ce ministrul agriculturii, Henryk Kowalczyk, s-a întâlnit cu reprezentanți ai fermierilor, care au respins ca inadecvat ajutorul de până acum propus de guvern.

"Se cuvin bani pentru fiecare hectar de culturi de cereale, pierderile trebuie acoperite", a declarat Michal Kolodziejczak, fondator al asociației Agrounia, înaintea rundei de discuții cu guvernul. "Este nevoie de cel puțin 6 miliarde de zloți (1,39 miliarde de dolari) pentru a acoperi aceste pierderi', a adăugat el. 'Nu am de gând să plec de aici până când nu vor exista soluții bune. Poliția va trebuie să ne scoată afară", a mai spus el.

Cifra invocată de Kolodziejczak este de zece ori mai mare decât programul de ajutor de 600 milioane de zloți aprobat de Comisia Europeană, despre care guvernul polonez spune că va ajuta la compensarea pierderilor înregistrate de fermieri.

viewscnt
Afla mai multe despre
polonia
cereale