Petre Daea: În agricultură au intrat 3,3 miliarde de euro din fondurile europene. Este un rezultat bun, onorant și onorabil

Petre Daea: În agricultură au intrat 3,3 miliarde de euro din fondurile europene. Este un rezultat bun, onorant și onorabil
scris 8 dec 2017

Fondurile europene pentru agricultură care au intrat în România până la această dată se ridică la 3,3 miliarde de euro, ceea ce este un rezultat bun, onorant și onorabil, dar care ne solicită în continuare multă atenție, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, în conferința de bilanț.

"Creșterea gradului de absorbție al fondurilor europene este cel de-al doilea obiectiv pe care l-am realizat, după un grad de absorbție de 99,9% pe FEGA. La FEADR, fondul care susține PNDR, ne-am propus 1,550 miliarde de euro și mai avem o cerere de restituire în valoare de 627 de milioane euro. Acestă sumă și cu cele primite în țară până la această dată aduce România la o sumă de 3,33 miliarde de euro din fondurile europene pentru agricultură. Un rezultat bun, onorant, onorabil, dar care ne solicită în continuare multă atenție, multă muncă și stăruință în așa fel încât să ne facem datoria", a spus Daea, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Raport: Europa se confruntă cu prețuri foarte mari ale ouălor în urma \ CITEȘTE ȘI Raport: Europa se confruntă cu prețuri foarte mari ale ouălor în urma "crizei fipronilului"

În ceea ce privește FEPAM, ministrul a anunțat că pe ultima sută de metri s-a reușit absorbția unei sume de 11 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
petre daea
fonduri europene