Parchetul General a anunțat, miercuri, că a fost constituit un dosar penal privind epidemia de pestă porcină, procurorii dispunând începerea urmăririi penale in rem pentru infracțiunile de răspândirea bolilor la animale sau plante și neglijență în serviciu. Instituția precizează că dosarul a fost înregistrat ca urmare a sesizării din oficiu și a formulării unui denunț.
"La Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost constituit un dosar penal privind epidemia de pestă porcină, procurorii dispunând începerea urmăririi penale in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de răspândirea bolilor la animale sau plante, prev. de art.355 din Codul penal, și neglijență în serviciu, prev. de art.298 din Codul penal", a anunțat, miercuri, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, scrie News.ro.
Instituția precizează că dosarul a fost înregistrat la Secția de urmărire penală și criminalistică în 3 septembrie, ca urmare a sesizării din oficiu și a formulării unui denunț.
Președintele Klaus Iohannis a cerut miercuri verificarea de către instituțiile abilitate a modului în care autoritățile responsabile, reunite în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), au pus în aplicare măsurile de control și prevenție a răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA), așa cum sunt acestea prevăzute în Programul național de supraveghere, prevenire și control al pestei porcine africane, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 830/2016. De asemenea, șeful statului atrage atenția Guvernului și premierului cu privire la responsabilitatea pe care trebuie să și-o asume în legătură cu ineficiența măsurilor de stopare a răspândirii virusului și spune că luarea de măsuri tardive, necoordonate și insuficiente în raport cu nevoile și situația din teren, au reprezentat factori esențiali care au favorizat răspândirea virusului pestei porcine, cu riscul de a afecta întreg sectorul zootehnic românesc.
Iohannis mai spune că, în loc să asistăm măcar la stabilizarea situației, în prezent ne confruntăm cu răspândirea accelerată a pestei porcine dintr-un județ în altul, cele mai recente focare fiind confirmate în aceste zile în județul Buzău.
Președintele afirmă că încă de la începutul anului 2017 Executivul ar fi trebuit să adopte măsurile destinate prevenirii pestei porcine africane pentru că în februarie 2017 au fost primite avertizări clare legate de riscurile răspândirii PPA în România, ca urmare a auditului efectuat de către Direcția Generală de Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei Europene, fiind semnalate serioase deficiențe la nivelul deciziilor și acțiunilor autorităților.
"Evaluările specialiștilor indică faptul că ANSVSA a tratat cu superficialitate propunerile consemnate în analiza de risc a Comisiei Europene, fără să fi procedat la aplicarea promptă a măsurilor etapizate, prevăzute în Programul național de supraveghere, prevenire și control al pestei porcine africane. Reprezintă cel puțin o dovadă de incompetență faptul că ANSVSA, instituție aflată în subordinea directă a prim-ministrului, nu a demonstrat eficiență în privința măsurilor prin care să fie asigurată frontiera de biosecuritate necesară blocării răspândirii virusului în teritoriul național. Aceste măsuri erau imperative odată ce au fost confirmate primele focare de PPA, în localități din Delta Dunării, în prima parte a anului 2018. Ulterior apariției virusului PPA în județul Tulcea, evaluările experților arată că răspândirea virusului a avut la bază neimplicarea corespunzătoare a autorităților, pe seama unui lanț de erori, indecizii și aplicare necorespunzătoare a regulamentelor specifice", mai arată șeful statului.
Potrivit acestuia, o altă deficiență majoră constă în absența unei campanii serioase de informare și conștientizare a populației și a crescătorilor de porcine, campanie care trebuia declanșată încă din anul 2017, odată cu constatarea virusului PPA în județul Satu-Mare, astfel încât să fie conștientizate riscurile și gravitatea răspândirii PPA.
"În lipsa acestei campanii timpurii de informare, mai ales a populației din mediul rural, evenimentele din ultimele săptămâni au produs panică și au creat o stare de neîncredere a oamenilor în deciziile autorităților, situație care a contribuit la favorizarea răspândirii acestui virus. Pagubele imense lăsate în urmă de răspândirea pestei porcine africane puteau fi evitate dacă Guvernul nu ar fi arătat incompetență și lipsă de responsabilitate în privința consecințelor dramatice ale răspândirii PPA", adaugă președintele Klaus Iohannis.
Aproape 800 de focare de pestă porină au fost confirmate în unsprezece județe.