Ministrul Agriculturii: Despăgubirile pentru culturile afectate de secetă vor fi acordate în octombrie

Ministrul Agriculturii: Despăgubirile pentru culturile afectate de secetă vor fi acordate în octombrie
scris 3 aug 2024

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat vineri, într-o conferință de presă susținută la Slatina, că despăgubirile pentru calamitățile provocate de secetă le vor fi plătite fermierilor în luna octombrie, astfel încât aceștia să aibă resurse pentru campania de toamnă.

Florin Barbu a menționat că au fost afectate de secetă culturi agricole pe o suprafață de aproximativ două milioane de hectare iar suma minimă a despăgubirilor pe hectar va fi de 200 de euro.

Urmărește-ne și pe Google News

"În momentul față, din evaluarea pe care o avem la Ministerul Agriculturii, din direcțiile de specialitate din teritoriu, rata de afectare la culturile de primăvară, sunt undeva la două milioane de hectare, am anunțat public, am discutat domnul prim-ministru și a anunțat public, plata de despăgubiri va fi de minim 200 de euro pe hectar. Toate comisiile și toate instituțiile publice din subordinea Ministerului Agriculturii au obligativitatea ca până pe 15 septembrie să întocmească aceste procese-verbale de calamități. Este pentru prima oară, la Ministerul Agriculturii în alți ani aceste procese-verbale de calamități se încheiau până la sfârșitul anului și se predau în anul următor. Anul acesta vom plăti aceste despăgubiri în luna octombrie, pentru că fermierii din ce în ce o duc mai greu, pentru că în ultimii trei ani a fost secetă, vrem să ne asigurăm aceste surse financiare pentru a începe campania de însămânțare de toamnă. Lucrul acesta mi l-am asumat în calitate de ministru, până pe 15 septembrie vor fi finalizate, urmând să virăm banii în cont fermierilor în luna octombrie", a spus ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă România își va putea asigura necesarul de cereale în contextul secetei din acest an, ministrul a dat asigurări că țara noastră are cerealele necesare atât pentru consum propriu, cât și pentru export, având în vedere că se irigă culturi pe o suprafață de 1,6 milioane de hectare.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul agriculturii
despagubiri
seceta
culturi calamitate