Holdingul agroalimentar Carmistin, deținut de familia Paraschiv, unul dintre cei mai mari jucători integrați din industria agribusiness, a inaugurat la Scornicești, o fermă de pui, în urma unei investiții care se ridică la 10 milioane euro.
Noua fermă este parte din planul de extindere a capacităților de producție, într-un an în care Grupul derulează simultan numeroase proiecte complexe de dezvoltare, de la ferme de pui și porc, la fabrici de nutrețuri și facilități de producție hrană.
Pentru ferma de la Scornicești, Carmistin a creat, într-o primă etapă, circa 70 noi locuri de muncă, recrutarea de personal făcându-se cu precădere din mediul rural.
Ferma de la Scornicești are o suprafață totală de aproximativ 178.000 metri pătrați.
Înființat în anul 2000 de familia Paraschiv, grupul Carmistin este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața agroalimentară din România. Grupul cuprinde peste 20 companii active în producția de carne de pasăre și ouă, creșterea porcilor, creșterea bovinelor, dar și în producția de cereale, în cadrul Carmistin fiind integrați în prezent fermieri cu peste 10.000 hectare teren cultivat, din care peste 30% reprezentând agricultură BIO.