Una dintre cele mai mari ferme de reproducție suine din Europa, cu o capacitate de 5.000 de capete, se construiește cu 20 de milioane de euro în Semlac, urmând ca veniturile anuale din taxe și impozite ale comunei să crească cu 25% în urma acestei investiții private care este cea mai mare din ultimii 30 de ani în zonă.
Primarul comunei Semlac, Letiția Stoian, a declarat, pentru Agerpres, că patru hale din șase au fost deja ridicate în ultimele două luni, iar complexul zootehnic va fi deschis la finalul lunii august.
Conform sursei citate, investiția se derulează pe un teren privat de 14 hectare, din care 23.000 de metri pătrați reprezintă construcțiile. Vor fi create 30 de locuri de muncă în primă etapă, însă complexul zootehnic ar urma să fie extins în următorii ani.
"Este o investiție 100% românească, a unei companii din Timiș. Va fi cea mai mare fermă de reproducție suine din Europa și cu cele mai noi tehnologii existente la ora actuală, conform discuțiilor pe care le-am avut cu investitorii. În primă fază vor fi șase hale, însă complexul va fi extins. Se va produce material genetic propriu, iar produsul final vor fi purceii de până la 25 de kilograme, care vor merge apoi în alte ferme de creștere ale partenerilor", a declarat primarul.
Letiția Stoian a spus că investitorii vor realiza și lucrări de infrastructură în zonă, cum ar fi drumuri și o rețea de canalizare proprie.
"Este important de adăugat că dejecțiile vor fi folosite ca îngrășământ agricol, ceea ce va fi de mare ajutor pentru fermierii din zona noastră", a spus primarul.
Veniturile la bugetul local vor crește cu 25% în urma taxelor și impozitelor care vor fi plătite anuale de complexul zootehnic, calculate la aproximativ 500.000 de lei.
Conform administrației locale, aceasta este cea mai mare investiție privată în comună din ultimele trei decenii.
Proiectul va avea 6 corpuri, cu o suprafață totală de 23.000 de metri pătrați.
CITEȘTE ȘI Ahold Delhaize, care deține Mega Image, anunță când crede că va prelua lanțul Profi: Ne va dubla dimensiunea operațiunilor din România. Mega Image lansează un amplu proces de reamenajare și modernizare a magazinelorPrimarul comunei Semlac, Letiția Stoian, a declarat că lucrările de construcție a viitorului complex zootehnic au început deja, iar după ce va fi pusă în funcțiune, ferma va avea o capacitate de 5.000 de capete. Potrivit acesteia, deținătorul complexului este o societate din Timișoara.
În oraș, cel mai mare producător în domeniu este Smithfield, care a intrat în România în anul 2004, prin preluarea fostului combinat Comtim din Timișoara și a companiei Agrotorvis. Grupul mai deține Smithfield Ferme, care gestionează producția și creșterea suinelor.
„La Semlac se construiește cea mai mare fermă de reproducție din Europa. Va avea o capacitate de 5.000 de capete. Lucrările au început în urmă cu două săptămâni și două hale au fost deja ridicate. Antreprenor general este PAB România, ASA Cons fiind societatea care livrează prefabricatele. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu investitorii, când va fi pusă în funcțiune ferma, vor fi cel puțin 25 de locuri de muncă, iar tehnologia folosită va fi una modernă. Investitorul probabil nu se va opri aici”, a declarat primarul, citat de Critic Arad.