Exportatorii rivali de carne de porc ar putea beneficia de pe urma tensiunilor comerciale China-UE

Exportatorii rivali de carne de porc ar putea beneficia de pe urma tensiunilor comerciale China-UE
scris 18 iun 2024

Furnizorii de carne de porc din America de Sud și SUA și-ar putea majora cota de piață în China dacă Beijingul restricționează importurile din Uniunea Europeană, ca răspuns la escaladarea tensiunilor comerciale, susțin traderii și analiștii, transmite Reuters.

Rusia, care își sporește rolul de partener comercial apropiat al Chinei, a început în februarie să exporte carne de porc în statul asiatic, și și-ar putea majora livrările, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Prețurile pentru cacao au devenit de trei ori mai mari în ultimul an, creând o mare problemă pentru producătorii de dulciuri CITEȘTE ȘI Prețurile pentru cacao au devenit de trei ori mai mari în ultimul an, creând o mare problemă pentru producătorii de dulciuri

Luni, Ministerul Comerțului China a informat că a lansat o investigație antidumping privind importurile de carne de porc și produsele sale secundare din Uniunea Europeană, după ce blocul comunitar a informat săptămâna trecută că intenționează să impună tarife vamale suplimentare pentru vehiculele electrice (EV) chineze, începând din 4 iulie.

Investigația ar putea dura mai mult de un an, au precizat autoritățile de la Beijing, astfel încât impactul asupra exportatorilor UE de carne de porc nu va fi imediat.

"Brazilia, Argentina și SUA pot exporta o cantitate mai mare de carne de porc către China dacă sunt restricționate exporturile din UE. În cazul în care taxele anti-dumping sunt prea ridicate, atunci livrările din alte zone, cum ar fi Brazilia, Argentina și SUA, vor crește", a apreciat Pan Chenjun, analist la Rabobank în Hong Kong.

Acesta susține că impactul asupra pieței chineze va fi limitat.

În 2023, China a importat carne de porc, inclusiv măruntaie, în valoare de șase miliarde de dolari, arată datele autorităților vamale.

Statul asiatic este cel mai mare producător de carne de porc și consumă aproximativ jumătate din cantitatea consumată pe plan global.

Un trader din Asia a declarat, sub protecția anonimatului, că Brazilia, un partener cheie al comerțului agricol al Chinei, ar urma să beneficieze de pe urma perturbării comerțului cu UE. Acesta a explicat că Brazilia este extrem de competitivă în privința prețurilor și va putea ușor să-și sporească cota de piață.

Și Rusia are potențial de creștere, iar potrivit lui Yuri Kovalev, șeful Asociației naționale a producătorilor de carne de porc, vrea o pondere de 10% din importurile Chinei de carne de porc în următorii trei-patru ani.

Până în 2 iunie, livrările Rusiei de carne de porc către China au totalizat 4.260 tone metrice, dar Sergey Dankvert, șeful Rosselkhoznadzor (Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară din Federația Rusă), a declarat că Rusia ar putea exporta până la 100.000 tone de carne de porc către China în 2024.

viewscnt
Afla mai multe despre
china
taxe
carne