Statele membre ale Uniunii Europene, reunite în cadrul unui comitet de apel, au votat luni, după doi ani de negocieri, în favoarea unei noi autorizări, pe o perioadă de cinci ani, a controversatului erbicid glifosat, cel mai utilizat erbicid în lume, prin Roundup, din cadrul Monsanto, relatează AFP.
Roundup este un erbicid fabricat de Monsanto, companie americană recent preluată de grupul german din industria chimică Bayer.
18 țări s-au pronunțat în favoarea propunerii Comisiei, 9 i s-au opus, iar 1 s-a abținut, permițând să se atingă majoritatea calificată necesară, spre deosebire de un prim vot, pe 9 noiembrie, arată news.ro.
La precedentul vot, nouă țări au votat împotrivă - inclusiv Franța și Italia -, două state cu greutate din punct de vedere demografic.
CITEȘTE ȘI Kaufland promite că va prelua integral porci de la jumătate dintre fermierii mici și mijlocii din RomâniaCinci state s-au abținut atunci, inclusiv Germania.
Alte 14 au susținut atunci propunerea Comisiei.
Licența cu privire la glifosfat urma să expire la 15 decembrie.
Cotidianul francez Le Monde scrie, fără să-și identifice sursele, că Germania a votat de această dată în favoarea prelungirii utilizării erbicidului, după ce s-a abținut la ultimul vot.
Așa cum a anunțat, Franța, care era de acord cu o prelungire pe o perioadă de trei ani, a votat împotriva Comisiei.
”Votul de astăzi arată că, atunci când vrem, putem să împărtășim și să ne acceptăm responsabilitatea colectivă în luarea deciziilor”, a reacționat comisarul european însărcinat cu Sănătatea Vytenis Andriukaitis, citat într-un comunicat.
Erbicidul controversat a fost clasat în 2015 ca ”probabil cancerigen” pentru om de către Centrul internațional de cercetare a cancerului (CIRC), o agenție a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS)