Defrișările din Amazonia braziliană au crescut cu aproape 22% între august 2020 și iulie 2021, comparativ cu perioada anterioară, stabilind un record în ultimii 15 ani, potrivit unei estimări oficiale, notează AFP.
Exploatarea forestieră din cea mai mare pădure tropicală a lumii s-a întins pe 13.235 kilometri pătrați în cursul perioadei 2020-2021, cea mai mare valoare din 2005-2006 (14.286 kilometri pătrați), conform datelor sistemului de supraveghere a defrișării (PRODES) al Institutului național de cercetare spațială din Brazilia, scrie Agerpres.
Aceasta este a treia creștere anuală sub guvernul lui Jair Bolsonaro, care face obiectul unor critici internaționale pentru slăbirea supravegherii biomului (ecosistemului) amazonian și pentru apărarea activităților de extracție în zonele protejate.
Datele reprezintă "o provocare pentru noi și va trebui să fim mai fermi față de crimele împotriva mediului", a recunoscut ministrul brazilian al mediului, Joaquim Leite, într-o conferință de presă la Brasilia, la scurt timp după publicarea documentului.
El a ținut să sublinieze că, totuși, datele "nu reflectă cu exactitate realitatea din ultimele luni".
Guvernul brazilian susține că și-a intensificat eforturile de a lupta împotriva defrișărilor ilegale printr-o prezență militară sporită pe teren.
Între august 2019 și iulie 2020, suprafața defrișată a fost de 10.851 kilometri pătrați.
În cursul conferinței COP26 privind schimbările climatice, Brazilia s-a angajat să avanseze cu doi ani, din 2030 în 2028, termenul limită pentru eliminarea defrișărilor ilegale de pe teritoriul său unde se află 60% din Amazonia.