Gautam Adani va avea luni o zi critică, în a doua zi de licitație pentru o vânzare de acțiuni a companiei sale emblematice, Adani Enterprises, în valoare de 2,5 miliarde de dolari, umbrită de o pierdere pe bursă de 48 de miliarde de dolari, declanșată de un raport critic publicat de compania americană specializată în tranzacții short selling Hindenburg Research, transmite Reuters.
Șapte companii cotate la bursă aparținând conglomeratului Adani Group, care este condus de Gautam Adani, cel mai bogat om din Asia, au înregistrat scăderi drastice ale valorii lor, după ce raportul Hindenburg Research a semnalat săptămâna trecută îngrijorări cu privire la nivelul ridicat al datoriei și utilizarea paradisurilor fiscale, scrie News.ro
Adani Group a considerat raportul nefondat și a spus că ia în considerare luarea de măsuri împotriva Hindenburg.
Pentru Adani, în vârstă de 60 de ani, prăbușirea capitalizării de piață a afacerilor sale a reprezentat un eșec dramatic după ce a devenit al treilea cel mai bogat om din lume, înainte de a aluneca pe locul șaptea pe lista Forbes, săptămâna trecută.
Vânzarea secundară de acțiuni efectuată de Adani Enterprises a fost deschisă vineri pentru investitorii de retail și instituționali, dar a înregistrat doar 1% din subscrieri, deoarece acțiunile companiei au scăzut cu 11% sub prețul minim din ofertă.
Grupul Adani a declarat sâmbătă că vânzarea rămâne la prețul de emisiune planificat, chiar dacă sursele au declarat că bancherii de la cea mai mare vânzare secundară de acțiuni din țară au în vedere extinderea termenului dincolo de 31 ianuarie sau modificarea prețului din cauza scăderii prețului acțiunilor sale.
”Este important pentru Grupul Adani să se asigure că vânzarea acțiunilor va fi încheiată. Dacă mențin prețul și nu îl reduc, iar acțiunile nu își revin, nimeni nu va fi dornic să aplice”, a spus un analist de piață, Ambareesh Baliga, din Mumbay,care consiliază diverse birouri de familie.
Unele acțiuni ale Grupului Adani au crescut cu peste 1.500% în ultimii trei ani, pe fondul expansiunii agresive a afacerilor care includ porturi, generarea de energie, aeroporturi și minerit.
Adani Enterprises a stabilit un preț minim de 3.112 rupii pe acțiune și un plafon de 3.276 rupii pentru vânzarea secundară a acțiunilor - cu mult peste închiderea lor de vineri, de 2.761,45 rupii.
Arun Kejriwal, fondatorul Kejriwal Research & Investment, a declarat că investitorii ar putea aștepta până în ultima zi a vânzării acțiunilor, pentru a vedea dacă intervalul de preț va fi modificat.
”Ma aștept la o încetinire a căderii libere observată vineri, dar revenirea la un nivel anterior acestei căderi poate fi dificilă”, a adăugat el.
Reglementările indiene spun că oferta de acțiuni trebuie să primească o subscripție minimă de 90%, iar în caz contrar, emitentul trebuie să ramburseze întreaga sumă.
Maybank Securities și Abu Dhabi Investment Authority se numără printre investitorii care au licitat pentru porțiunea ancoră a emisiunii.
Sâmbătă, furnizorul de indici MSCI a declarat că vrea să obțină feedback de la participanții de pe piață cu privire la Adani și că monitorizează factorii care ”ar putea afecta eligibilitatea acelor titluri relevante” în indicii MSCI.
Există cel puțin șase companii din Grupul Adani în Indicele MSCI India, cu o pondere cumulată de 4,31%.