Un vehicul Tesla, încărcat cu canistre de benzină și artificii pentru a fi transformat în bombă, a explodat în fața hotelului Trump din Las Vegas.
O persoană a murit (în interiorul mașinii) iar alte șapte au fost rănite. Deși pare a fi vorba tot de un gest deliberat, FBI încă nu a stabilit natura acestuia, singura legătură, până acum, cu atacul de la New Orleans fiind faptul că ambele mașini fuseseră închiriate prin intermediul aceleiași aplicații, arată BiziDay.
Incidentul s-a produs la câteva ore de atacul de la New Orleans, pe 1 ianuarie. Filmările de pe camerele de supraveghere au arătat un vehicul Tesla Cybertruck care a dat mai multe ture în jurul hotelului Trump din Las Vegas, înainte de a parca în fața ușilor de sticlă ale acestuia. Martorii au povestit apoi că inițial a ieșit fum din mașină, câteva secunde mai târziu s-a auzit o explozie mai mică, urmată de o alta (posibil a bateriei mașinii), iar apoi vehiculul a explodat cu totul, probabil la aprinderea canistrelor de benzină depozitate în spate.
Șapte persoane au fost rănite, iar FBI a găsit ulterior, în interiorul mașinii, o persoană carbonizată. Nu a stabilit deocamdată modul în care a fost inițiată explozia, nici dacă șoferul a intenționat să se sinucidă sau nu a mai putut ieși din mașină.
Corelația dintre mașina Tesla și hotelul Trump, o trimitere evidentă la prietenia dintre Elon Musk și Donald Trump, precum și prezența canistrelor de benzină și a unei mari cantități de artificii în mașină, fapt care a transformat-o în bombă, sugerează că este vorba de un atac, dar FBI nu a stabilit deocamdată natura acestuia, nici dacă există vreo legătură cu cel de la New Orleans.
Deși Elon Musk a scris pe Twitter că “este probabil vorba de un atac terorist” și a speculat că ar putea fi corelat cu cele de la New Orleans, singura corelație găsită până acum între cele două incidente este că ambele mașini utilizate erau închiriate prin Turo app, o aplicație (de altfel, foarte populară) ce permite închirierea de mașini între persoane fizice.