Un rover chinez controlat de la distanță a ieșit sâmbătă din capsula cu care a asolizat pe Marte și a efectuat prima sa incursiune pe sol marțian, China devenind prima națiune care a orbitat, asolizat și desfășurat un vehicul de teren în misiunea inaugurală pe Planeta Roșie.
Zhurong, numit după un zeu mitologic chinez al focului, a ieșit pe solul marțian sâmbătă, la ora Beijingului 10:40 a.m. (02:40 GMT), potrivit News.ro.
China s-a alăturat în acest fel Statelor Unite, ca singurele națiuni care au desfășurat vehicule de teren pe Marte.
CITEȘTE ȘI Un manuscris cu ecuația teoriei relativității lui Einstein, vândut, la licitație, cu peste 1 milion dolariFosta Uniune Sovietică a asolizat o navă pe Marte în 1971, dar a pierdut legătura cu aceasta câteva secunde mai târziu.
Zhurong, care are o greutate de 240 de kilograme și șase instrumente la bord, între care o cameră topografică de rezoluție înaltă, va studia solul și atmosfera planetei.
Alimentat cu energie solară, Zhurong va căuta, de asemenea, semne vechi de viață, inclusiv orice apă subterană și gheață, folosind un radar care pătrunde în sol, în timpul explorării sale de 90 de zile a suprafeței marțiene.
Zhurong se va mișca și se va opri în intervale lente, fiecare interval fiind estimat la doar 10 metri, pe parcursul a trei zile, potrivit China Space News.
Progresul lent al rover-ului este determinat de cunoașterea limitată a mediului marțian, astfel încât a fost conceput special pentru un mod de lucru relativ conservator", a declarat pentru China Space News Jia Yang, un inginer implicat în misiune.
CITEȘTE ȘI VIDEO Un grup rock din Italia a câștigat finala Eurovision 2021Jia a spus că nu va exclude un ritm mai rapid în etapa ulterioară a misiunii rover-ului, în funcție de starea sa operațională la momentul respectiv. Rover-ul a fost conceput pentru a fi extrem de autonom, deoarece distanța până la Marte, aflată la 320 de milioane de km (200 de milioane de mile), înseamnă că un semnal durează 40 de minute pentru a călători în ambele sensuri, reprezentând un obstacol pentru controlul în timp real al roverului.
Temperaturile marțiene sunt, de asemenea, o problemă, a spus el: o scădere nocturnă a acestora la minus 130 grade Celsius îngheață dioxidul de carbon, acoperind terenul neuniform cu un strat de gheață uscată - un risc pentru rover.
Zhurong are un sistem automat de suspensie care poate ridica și coborî șasiul cu 60 de centimetri, fiind singurul rover cu o astfel de capacitate, potrivit China Space News.
CITEȘTE ȘI FOTO Ambasada SUA scoate la licitație mașini, mobilier, electrocasnice, echipamente IT, consumabileRoverul este acoperit de plăci nano-aerogel pentru a fi protejat de frig.
Furtunile de praf ar putea afecta și capacitatea roverului de a genera energie prin intermediul panourilor sale solare, a spus Jia. Pentru a depăși acest lucru, suprafața panoului este realizată cu un material care nu poate fi ușor pătat de praf și care poate scutura cu ușurință praful prin vibrații, a spus el.
CITEȘTE ȘI VIDEO Ministrul Muncii, mesaj pentru cine vrea punte de minivacanță între weekend și 1 Iunie: Să își ia o zi de concediuNava spațială chineză Tianwen-1, fără echipaj, a fost lansată din insula Hainan, aflată în sudul Chinei, în iulie anul trecut.
După o călătorie de peste șase luni, Tianwen-1 a ajuns pe Planeta Roșie în februarie, iar de atunci se află pe orbită.
Pe 15 mai, capsula transportoare a roverului s-a separat de Tianwen-1 și a asolizat pe o vastă câmpie cunoscută sub numele de Utopia Planitia, considerată a fi locul unui ocean antic.
Tianwen-1 este una dintre cele trei sonde care au ajuns pe Marte în februarie.
CITEȘTE ȘI LISTA cu clasificarea țărilor în funcție de incidența Covid-19 a fost actualizată. Turcia și Serbia ies din zona roșie, Ungaria și Bulgaria intră în zona verdeRoverul american Perseverance a asolizat pe 18 februarie, într-o uriașă depresiune numită Jezero Crater, aflată la mai mult de 2.000 km (1.240 mile) de Utopia Planitia.
Hope (Speranța) - a treia navă spațială care a sosit în februarie - nu este concepută să asolizeze. Lansată de Emiratele Arabe Unite, orbitează deasupra lui Marte, adunând date despre vremea și atmosfera sa.
Perseverance și Zhurong se numără printre trei rovere robotice care operează pe Marte. Al treilea este Curiosity, al NASA, care a asolizat în 2012.
InSight, dispozitiv al NASA, care a ajuns pe suprafața planetei în 2018 pentru a-i studia interiorul, este un modul staționar.