De ziua internațională a fericirii, nu puteam avea alături, în studioul Profit News TV, decât o reprezentantă a celei mai fericite țări din lume, conform studiilor. Finlanda se bucură de acest statut pentru al șaptelea an la rând. Dacă vă întrebați cum stă România la acest clasament, mai bine să nu vă facem nefericiți: pe 32, în scădere drastică de pe 24, anul trecut.
Miza este viitorul, iar cuvântul sinonim cu acesta este copil sau poate educație.
Cea mai modernă școală privată din țară și-a deschis recent porțile și este continuatoarea unei universități de prestigiu, cu tradiție culturală, educațională, dar și vocațională – Univestitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”. Primii roboți umanoizi din sistemul de învățământ românesc, primul planetariu complet funcțional, un art hub și mulți copii pentru care fericirea este deocamdată o stare de spirit dar, pe viitor poate (depinde mult și de ei, este adevărat), un stil de viață.
Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, le vom spune simplu: „Nordic Elite School”.