Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, estimează că în decurs de zece ani ar putea fi consolidate clădirile cu risc seismic din București.
El a precizat, într-o conferință de presă, că legislația care vizează consolidarea clădirilor a fost îmbunătățită, dar obținerea acordului tuturor proprietarilor reprezintă în continuare o "dificultate", mai ales atunci când este vorba despre blocuri cu multe apartamente, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"În primul rând, de asta am dat drumul în masă la sute mii de metri pătrați de expertizare, noi trebuie să ajungem să avem o situație reală a ceea ce este de consolidat. Dacă există banii și faptul că statul român are această voință de a finanța tot ce înseamnă consolidare, probabil, cum se întâmplă în administrație, lucrurile decurg relativ lent, până lumea învață, până lumea începe să aibă încredere, probabil că o să ajungem și noi, în condițiile în care finanțarea există, să avem de ordinul sutelor de clădiri consolidate pe an. Și, atunci, putem să ne gândim la un interval de 10 ani", a susținut Nicușor Dan.
El a menționat că Administrația pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic a plătit pentru expertizarea a sute de imobile din Capitală și există zeci de clădiri pentru care a fost realizată proiectarea, astfel încât să poate fi deschis șantierul. Pentru o parte dintre aceste proiecte a fost obținută finanțare PNRR. Totodată, Primăria Capitalei a depus cereri de finanțare prin programul național gratuit inițiat de Ministerul Dezvoltării.
Nicușor Dan a estimat că, în perioada următoare, ar putea începe lucrările de consolidare pentru cel puțin două blocuri mari.
"Aici este o problemă care vine de la nivel central - faptul că, pentru a accesa banii care sunt gratuiți pentru consolidare, trebuie să ai acordul tuturor proprietarilor. Deci, dacă ai un bloc mare, în care ai 150 de apartamente, trebuie să ai acordul celor 150 de proprietari. De aici vine dificultatea pentru care nu sunt așa de multe aplicații cum ne-am fi dorit. Adică, noi suntem un intermediar între asociația de proprietari și minister. Facem toate eforturile să avem aplicații pe care să le ducem la minister, dar, acolo unde sunt blocurile mari, probabilitatea ca toți oamenii să se înțeleagă, din păcate, este mică", a explicat el.
Totodată, primarul general a admis că oamenii nu au încredere în programele de consolidare, ca urmare a modului în care au fost realizate acestea în ultimii 20 de ani.
"Oamenii, să o spun foarte direct, nu au încredere în programele de consolidare, din cauza a ceea ce s-a întâmplat de 20 de ani cel puțin, de când Primăria spune că îi ajută și nu îi ajută", a declarat Nicușor Dan.
Potrivit edilului general, noua lege a consolidării rezolvă o serie de "probleme mari" din cauza cărora nu s-au accesat bani în anii anteriori.
"De exemplu, finanțarea era anuală și nu multianuală. Și atunci, o autoritate locală, oricât de bine intenționată era, nu putea într-un an să facă și proiectul, și execuția, să și deconteze banii. Ăsta este unul dintre motive. Un alt motiv era că se finanțau apartamentele, dar nu se finanțau așa-numitele spații cu alte destinație. Deci, dacă într-un bloc aveai 50 de apartamente, iar la parter aveai două sau trei spații comerciale, proprietarii și Primăria, ca să acceseze banii, trebuiau să se înțeleagă ei între ei, cu acel împrumut pe 25 de ani pe care îl dădea statul și trebuia să îi convingă și pe cei cu spațiile comerciale de la parter să investească integral din banii lor acest proces de consolidare. Și, de foarte multe ori, nu reușeau. Deci, acestea erau problemele mari", a mai explicat el.
Nicușor Dan a remarcat că, în baza noii legislații, proiectele de consolidare pot fi realizate și de către Primăriile de sector.
"Primăriile de sector sunt mai apropiate de asociațiile de proprietari pentru că au mult mai multe atribuții pe zona asta și sunt sectoare care au început să facă și ele proiecte, adică să ajute asociațiile de proprietari să depună proiecte de consolidare. A dispărut dificultatea cu spațiile cu altă destinație, a dispărut împrumutul pe 25 de ani și, dimpotrivă, statul finanțează integral toate cheltuielile. A rămas problema asta cu necesitatea acordului tuturor proprietarilor, care, înțeleg de la domnul ministru al Dezvoltării, a fost impusă de Ministerul Justiției în procesul de elaborare. Ăsta este motivul pentru care nu s-au atras bani", a primarul general.