Cel puțin 16 persoane au murit și zeci de oameni sunt dați dispăruți în orașul portuar Bahia Blanca, din Argentina, ca urmare a inundațiilor violente provocate vineri de o furtună, au anunțat duminică autoritățile, potrivit AFP.
Președintele Javier Milei a decretat trei zile de doliu național. "Toate domeniile guvernului național vor continua să se dedice (...) ajutorării celor afectați în acest moment dureros pentru toți argentinienii", a precizat președintele într-un comunicat de presă.

Inundațiile au provocat pagube în valoare de aproximativ 370 de milioane de euro, a anunțat primarul orașului, Federico Susbielles.
Autoritățile locale au primit, de asemenea, peste 100 de semnalări de persoane dispărute în urma furtunii care a lovit orașul în care se află unul dintre principalele porturi ale Argentinei, la 600 km sud de Buenos Aires, scrie News.ro.
Două fetițe, luate de ape
Două fetițe au dispărut după ce au fost luate în câteva secunde de un val brusc de apă, o tragedie care a șocat Argentina.
Mama încerca să transfere copiii, în vârstă de un an și cinci ani, din mașina sa într-o dubă condusă de un bărbat care ajuta, când apele le-au luat pe o distanță de 350 de metri.
Când vehiculul s-a oprit, fiica cea mare și mama, cu mezina în brațe, au urcat pe acoperiș pentru a se feri. Dar un alt val le-a măturat în câteva secunde.
Mama a reușit să scape după ce a fost târâtă aproximativ 1 200 de metri, însă cele două fete au dispărut. Căutările, cu ajutorul scafandrilor și al altor resurse acvatice, continuă în zona înconjurătoare, care este încă acoperită de mai mult de un metru de apă, a declarat ministrul pentru securitate al provinciei, Javier Alonso, la postul local de radio Radio Mitre.
Mai târziu în cursul după-amiezii, Alonso a anunțat că bărbatul care a încercat să le ajute pe femeie și pe cele două fiice ale sale a fost găsit fără viață.
"Majoritatea morților sunt (...) persoane foarte în vârstă care se aflau în cămine de bătrâni", a declarat Susbielles într-o conferință de presă.
Unsprezece dintre aceștia au fost deja identificați, iar primăria nu exclude posibilitatea altor decese în acest oraș de 350 000 de locuitori.

Ca un război împotriva apei”
Reconstrucția orașului Bahia Blanca va costa „400 de miliarde de pesos”, adică aproximativ 370 de milioane de euro, potrivit primarului orașului. „Avem nevoie de ajutor acum mai mult ca niciodată”.
Ploile au început vineri dimineața devreme și s-au oprit după-amiază. Dar precipitațiile au fost cât pentru un an în regiune.
Râul Maldonado, care traversează Bahia Blanca, a ieșit din matcă și cartiere întregi au fost inundate, lăsând vizibile doar acoperișurile.
Numărul persoanelor evacuate era încă de 960 duminică seara, potrivit cifrelor oficiale.
„Condoleanțele familiilor care și-au pierdut apropiații și multă putere tuturor celor care trec prin momente dificile”, a scris starul Lionel Messi pe contul său de Instagram.
Întregul oraș „este distrus”, a declarat Gaston Lotito, directorul tehnic al clubului de fotbal Olimpo din Bahia Blanca, pentru radio Dsports.
„Am fost complet deconectați pentru că totul s-a stricat. Încă nu avem electricitate sau apă, dar acum am recuperat telefonul”, a spus el. „A fost ca un război”, dar un război împotriva apei.
Acest dezastru „este un exemplu clar al schimbărilor climatice”, a declarat Andrea Dufourg, director al politicii de mediu pentru orașul Ituzaingo, de lângă Buenos Aires. „Nu avem de ales decât să pregătim orașele, să educăm cetățenii și să instituim sisteme eficiente de alertă timpurie”, a adăugat ea.
Bahia Blanca a suferit deja după o furtună violentă în decembrie 2023, care a provocat moartea a 13 persoane și pagube considerabile.