Ungaria a oferit României ajutor pentru tratarea pacienților COVID-19, a anunțat ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, în timp ce România se confruntă cu un număr record de noi infectări și cu o criză de paturi la ATI.
„Ministrul de externe Peter Szijjarto a oferit sprijin din partea Ungariei pentru tratarea pacienților cu coronavirus, într-o scrisoare transmisă în weekend”, a răspuns Ministerul de Externe de la Budapesta unei întrebări adresate de această agenție de presă, scrie Agerpres.

Potrivit ministerului, în acest moment au loc discuții cu România cu privire la pașii concreți ce urmează să fie întreprinși.