Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi, la Palatul Cotroceni, că în România și în Uniunea Europeană campania de vaccinare anti-COVID-19 începe duminică.

După o ședință de lucru privind gestionarea epidemiei de COVID-19, la care au participat premierul Florin Cîțu, secretarul de stat Raed Arafat și miniștrii Apărării, Internelor și Sănătății, Iohannis a anunțat că nu vor fi introduse restricții noi de Crăciun, dar cele existente rămân, adăugând că, din păcate, "pandemia este cu noi".

”Nu putem să spunem că lucrurile stau bine. Dragi români, vă rog să vă feriți de boală, nu-i de joacă!”, a afirmat președintele.

”Aceste vaccinuri sunt sigure, eficiente, autorizate la cele mai înalte standarde europene. Recomandăm tuturor românilor să fie pregătiți să se vaccineze”, a mai afirmat Iohannis.