Fostul premier italian Silvio Berlusconi a murit la Spitalul San Raffael din Milano, la vârsta de 86 de ani, relatează BBC News.
Puțini italieni au exercitat mai multă influență și au atras mai multă notorietate decât Silvio Berlusconi: om de afaceri miliardar, deținând un imperiu media, a fost de patru ori prim-ministru și a fost membru al Parlamentului European. Silvio Berlusconi nu a fost străin de scandaluri, probleme cu justiția și probleme serioase de sănătate, dar cumva a reușit să le facă față și să revină de fiecare dată, impunându-se ca o figură controversată inclusiv pe plan internațional, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Născut la 29 septembrie 1936 la Milano, Berlusconi era copil în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La fel ca mulți tineri din Milano, a fost evacuat și a locuit cu mama sa într-un sat aflat la o anumită distanță de oraș. Și-a început cariera vânzând aspiratoare și și-a construit o reputație ca artist, cântând mai întâi în cluburi de noapte și apoi pe vase de croazieră.
După ce a intrat în politică, ani de zile a reușit să evite cu succes scandalurile sexuale și acuzațiile de corupție, până când, în 2011, criza datoriilor din zona euro a afectat profund Italia și a dus la o scădere temporară a influenței sale. Dar ceva și mai rău avea să vină pentru omul pe care mulți italieni ajunseseră să îl considere de neatins, după ce condusese patru guverne. A fost condamnat pentru fraudă fiscală în 2013 și expulzat din Senatul italian. După o altă condamnare, în 2015, toată lumea credea că s-a încheiat definitiv cariera sa politică. Dar, în ciuda faptului că a suferit un atac de cord despre care medicul său a spus că l-ar fi putut ucide, în 2016, și că a fost operat de urgență la colon în 2019, carismaticul showman era pregătit pentru o nouă revenire în politică. Chiar dacă i s-a interzis să ocupe funcții publice din cauza cazierului său judiciar, el și-a condus partidul de centru-dreapta Forza Italia către un succes electoral moderat în 2018. Iar un an mai târziu, odată cu ridicarea interdicției de a candida, și-a câștigat un loc în Parlamentul European la vârsta de 82 de ani. A revenit în forță în prim-planul politicii interne italiene în 2022, când a negociat intrarea partidului său în coaliția de guvernare condusă de premierul Giorgia Meloni.
DE LA CÂNTĂREȚ LA MOGUL MEDIA
După ce a absolvit Universitatea din Milano cu o diplomă în drept în 1961, Berlusconi a devenit dezvoltator imobiliar. A înființat Edilnord, o companie de construcții, impunându-se ca dezvoltator de locuințe rezidențiale în jurul orașului său natal Milano și acumulând o avere considerabilă până în anii 1970.
Zece ani mai târziu, în 1974, a lansat o companie locală de televiziune prin cablu - Telemilano - care avea să se transforme în cel mai mare imperiu media din Italia, Mediaset, care controlează cele mai mari trei posturi de televiziune private din țară.
În 1978 a lansat prima provocare directă la adresa monopolului național de televiziune. În 1980, a înființat Canale 5, prima rețea comercială de televiziune din Italia, iar până la sfârșitul deceniului, posturile create de Berlusconi dominau undele radio italiene.
Berlusconi și-a diversificat, de asemenea, afacerile, achiziționând magazine, cinematografe, edituri și echipa de fotbal AC Milan. Și-a consolidat imperiul sub umbrela holdingului Fininvest, un vast conglomerat care a ajuns să controleze peste 150 de întreprinderi.
Silvio Berlusconi a rămas unul dintre cei mai bogați oameni din Italia. El și familia sa au construit o avere estimată înainte de pandemie la 6,4 miliarde de dolari de către revista americană de afaceri Forbes.
Imensul său holding Fininvest are în prezent sub umbrela sa Mediaset și cea mai mare editură italiană, Mondadori, și deține, printre altele, participații în cotidianul Il Giornale. Berlusconi a vândut clubul de fotbal AC Milan unor investitori chinezi pentru 740 de milioane de euro în 2017.
Copiii săi - Marina, Barbara, Pier Silvio, Eleonora și Luigi - participă cu toții la conducerea imperiului său de afaceri.
BERLUSCONI INTRĂ ÎN POLITICĂ
Berlusconi a dominat politica italiană începând cu anii 1990. A ajuns să conducă patru guverne, între anii 1994-1995, 2001-2006 și 2008-2011.
În 1993, și-a fondat propriul partid politic, Forza Italia (Hai, Italia!), cu o orientare conservatoare, numit așa după un celebru cântec italian cântat pe stadioanele de fotbal.
Mulți au sperat că priceperea sa în afaceri ar putea contribui la revitalizarea economiei Italiei. Oamenii își doreau o pauză în ceea ce privește corupția și instabilitatea care afectau politica italiană de ani de zile.
În anul următor a devenit prim-ministru, conducând o coaliție cu Alianța Națională și Liga Nordului, partide de dreapta. Mandatul său s-a dovedit a fi însă turbulent. La scurt timp după ce a preluat funcția, în mai 1994, a fost lansată o anchetă de corupție asupra imperiului său de afaceri, iar disputele din cadrul coaliției de guvernare au culminat cu ieșirea de la guvernare a partidului Lega Nord (Liga Nordului), în decembrie. Confruntat cu un vot de neîncredere, Berlusconi și-a anunțat demisia la 22 decembrie 1994, dar a rămas în funcție ca interimar până în ianuarie 1995.
SUIȘURI ȘI COBORÂȘURI
Au urmat o serie de suișuri și coborâșuri.
A fost condamnat pentru fraudă și corupție, dar verdictele au fost în cele din urmă anulate. În pofida acestor acuzații și a criticilor privind controlul pe care îl deținea asupra unei mari părți a presei italiene, a rămas liderul Forza Italia. A pierdut alegerile din 1996 în fața stângii lui Romano Prodi. Promițând reduceri de taxe, mai multe locuri de muncă și pensii mai mari, a condus o coaliție de centru-dreapta spre victorie la alegerile parlamentare naționale din 2001 și a devenit din nou prim-ministru, din nou în coaliție cu foștii săi parteneri. După ce a condus cel mai longeviv guvern italian de după cel de-al Doilea Război Mondial, a fost din nou învins de Prodi în 2006.
A revenit la guvernare în 2008, la conducerea unui partid reînnoit, redenumit Poporul Libertății (PDL).
Sprijinul său a dispărut în 2011, pe măsură ce costurile de împrumut ale țării au crescut vertiginos în plină criză a datoriilor din zona euro, iar el a demisionat după ce și-a pierdut majoritatea parlamentară.
În februarie 2013, a fost la un procent de a câștiga alegerile generale - suficient de aproape pentru a juca un rol în coaliția de guvernare.
Pe măsură ce tensiunile au crescut din cauza condamnării sale pentru fraudă fiscală, partidul s-a divizat, iar Berlusconi l-a relansat sub vechea denumire, Forza Italia.
A rămas apoi departe de centrul scenei politice timp de aproximativ patru ani, după ce a fost expulzat din parlament.
În 2018, Forza Italia a fost lăsată în afara coaliției cu Liga Nordului, de dreapta, în ciuda unei performanțe electorale solide. În orice caz, Berlusconi nu ar fi putut ocupa el însuși o funcție publică, din cauza cazierului său judiciar. Dar această interdicție a fost anulată în același an, când a fost considerat "reabilitat" de către instanțe - și a anunțat că va participa la alegerile europene din mai 2019. La acele alegeri, Forza Italia a obținut mai puțin de 10% din voturile din Italia - dar suficient pentru a avea mai multe mandate, inclusiv cel al lui Berlusconi.
A revenit apoi în Senat în urma alegerilor generale din 2022.
UN PROFIL CONTROVERSAT
În orice caz, ca politician Berlusconi a fost prima persoană care a preluat funcția de prim-ministru al Italiei fără să fi deținut anterior vreo funcție guvernamentală sau administrativă. A rămas cunoscut pentru stilul său politic populist și pentru personalitatea sa impunătoare. În timpul mandatelor sale, a fost adesea acuzat că ar fi un lider autoritar și un om dur.
Berlusconi s-a impus ca o figură controversată, care diviza opinia publică și analiștii politici.
Susținătorii i-au subliniat abilitățile sale de lider și puterea sa carismatică, politica sa fiscală bazată pe reducerea impozitelor și capacitatea sa de a menține relații externe puternice și strânse atât cu Statele Unite, cât și cu Rusia.
Criticii i-au pus la îndoială performanțele ca politician și etica practicilor sale guvernamentale în legătură cu propriile afaceri. A fost acuzat că a gestionat prost bugetul de stat și că a crescut datoria publică italiană, că și-a urmărit interesele personale ca șef al guvernului, propriile companii beneficiind de pe urma politicilor promovate de guvernele sale. I s-a reproșat, de asemenea, că avea vaste conflicte de interese din cauza deținerii unui imperiu media, cu care a restricționat libertatea de informare, și că a fost șantajat în calitate de lider din cauza vieții sale private turbulente.
Dar poate cel mai controversat aspect al profilului său în planul politicii externe rămâne relația și atitudinea față de Moscova. Berlusconi s-a numărat printre cei mai vocali susținători ai unor legături mai strânse între Rusia și Uniunea Europeană. Într-un articol publicat în presa italiană la 26 mai 2002, el a declarat că următorul pas în integrarea tot mai mare a Rusiei cu Occidentul ar trebui să fie aderarea la UE. Berlusconi a avut o relație caldă cu Vladimir Putin. În septembrie 2014, după ce Putin anexase Crimeea, Berlusconi a acuzat Statele Unite, NATO și UE de "o abordare ridicolă și iresponsabilă de sancționare a Federației Ruse, care nu poate decât să apere cetățenii ucraineni de origine rusă pe care îi consideră frați". Cei doi lideri au descris adesea relația lor ca fiind o prietenie strânsă, continuând să organizeze întâlniri bilaterale chiar și după demisia lui Berlusconi în noiembrie 2011.
Berlusconi a condamnat invazia rusă din 2022 în Ucraina, declarându-se profund dezamăgit de comportamentul președintelui rus Putin, dar înaintea alegerilor generale italiene din 2022, el a apărat "operațiunea militară specială" pusă în aplicare de Rusia, adăugând că Putin a vrut doar să înlocuiască guvernul lui Volodimir Zelenski cu "oameni decenți". În octombrie 2022, înregistrări audio scurse către presă au arătat că Berlusoni și-a exprimat consternarea față de sprijinul militar al Italiei pentru Ucraina și l-a învinuit pe Volodimir Zelenski pentru invazia rusă în Ucraina.
REGELE GAFELOR
Berlusconi avea faima de a face gafe sau remarci insensibile.
La 2 iulie 2003, a sugerat că europarlamentarul social-democrat german Martin Schulz, care îi criticase politicile interne, ar trebui să joace într-un film rolul unui gardian la un lagăr de concentrare nazist. Berlusconi a insistat că a glumit, dar i-a acuzat pe Schulz și pe alții că sunt "turiști rău-voitori ai democrației". Acest incident a provocat o scurtă răcire a relațiilor Italiei cu Germania.
Adresându-se traderilor de la Bursa de Valori din New York, în septembrie 2003, Berlusconi a enumerat o serie de motive pentru a investi în Italia, primul dintre acestea fiind acela că aici sunt "cele mai frumoase secretare din lume". Această remarcă a dus la proteste în rândul femeilor din parlament.
În martie 2006, Berlusconi a afirmat că sub Mao Zedong, comuniștii chinezi au "fiert copii pentru a fertiliza câmpurile".
în 2008, Berlusconi a provocat controverse la o conferință de presă comună cu președintele rus Vladimir Putin. Când un jurnalist de la ziarul rus Nezavisimaia Gazeta a pus o întrebare despre relațiile personale cu Putin, Berlusconi a făcut un gest către jurnalist imitând un pistolar care trăgea.
Tot în 2008, după ce Barack Obama a fost ales ca primul președinte de culoare al SUA, Berlusconi s-a referit la Obama ca fiind "tânăr, chipeș și chiar bronzat".
La două zile după cutremurul din 2009 de la L'Aquila, Berlusconi a sugerat că persoanele rămase fără adăpost ar trebui să privească experiența lor ca pe un weekend petrecut cu cortul.
NESFÂRȘITA SAGĂ JUDICIARĂ A LUI BERLUSCONI
O mare parte din cariera politică a lui Berlusconi a fost afectată de o serie de bătălii juridice. Originar din Milano, el s-a plâns în mod frecvent că a fost victima autorităților judiciare din această metropolă.
În 2009, el estima că, în 20 de ani, a avut 2 500 de înfățișări în instanță în 106 procese, cu un cost juridic de 200 de milioane de euro, scrie BBC.
El a negat delapidarea, frauda fiscală și contabilitatea falsă, precum și tentativa de mituire a unui judecător - acuzații cu care s-a confruntat. În numeroase ocazii, a fost achitat, a avut condamnări anulate sau le-a văzut expirând în urma unui termen de prescripție.
MUNCĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂȚII LA 76 DE ANI
A primit o palmă atunci când, în 2011, Curtea Constituțională a anulat o parte a unei legi care îi acorda imunitate temporară lui și altor miniștri de rang înalt.
Până la sfârșitul anului a fost înlăturat de la putere, iar în octombrie 2012 a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală și i s-a interzis accesul la funcții publice.
Berlusconi și-a susținut nevinovăția și a vorbit despre o "lovitură de stat judiciară".
Pentru că avea peste 75 de ani, a primit o sentință cu muncă în folosul comunității, lucrând patru ore pe săptămână cu bătrânii bolnavi de demență într-un azil catolic de lângă Milano.
Berlusconi nu a fost niciodată judecat pentru acuzații legate de mafia siciliană, deși mai mulți membri ai acesteia au declarat că ar fi avut legături cu organizația criminală siciliană.
FEMEILE LUI BERLUSCONI ȘI PETRECERILE BUNGA-BUNGA
Luptele lui Berlusconi în arena politică și în sala de judecată au fost însoțite de o serie de relatări scandaloase despre viața sa privată.
A cunoscut-o pe cea de-a doua soție, Veronica Lario, după ce aceasta a jucat topless într-o piesă de teatru. Când a fost fotografiat la petrecerea de 18 ani a modelului aspirant Noemi Letizia, soția sa a decis să divorțeze de el în 2009.
În 1965, Berlusconi se căsătorise cu Carla Elvira Dall'Oglio, cu care a avut doi copii: Maria Elvira, cunoscută ca Marina (născută în 1966) și Pier Silvio (născut în 1969).
În 1980, Berlusconi a început relația cu actrița Veronica Lario, cu care a avut ulterior trei copii: Barbara (născută în 1984), Eleonora (născută în 1986) și Luigi (născut în 1988). A divorțat de Dall'Oglio în 1985 și s-a căsătorit cu Lario în 1990. La acel moment, Berlusconi era un antreprenor cunoscut, iar nunta sa a fost un eveniment social notabil. Unul dintre cavalerii săi de onoare a fost Bettino Craxi, fost prim-ministru și lider al Partidului Socialist Italian, condamnat ulterior pentru corupție.
La 28 decembrie 2012, Berlusconi a fost obligat să-i plătească fostei sale soții Veronica Lario 48 de milioane de dolari pe an, în cadrul unui acord de divorț, dar a putut păstra casa de 100 de milioane de dolari în care locuiau împreună cu cei trei copii ai lor.
Dar reputația sa a fost pătată cel mai mult de acuzațiile privind petrecerile picante, denumite "bunga-bunga", de la vila sa privată la care participau fete care dansau în cluburi. Totul a culminat cu o condamnare pentru că a plătit pentru sex cu o prostituată minoră.
În octombrie 2010, a ieșit la iveală faptul că Berlusconi a sunat la o secție de poliție pentru a cere eliberarea unei fete de 17 ani, Karima "Ruby" El Mahroug. Aceasta era reținută pentru furt și se spunea, de asemenea, că ar fi participat la petrecerile sale "bunga-bunga". În iunie 2013, el a fost găsit vinovat că a plătit-o pentru sex și că a abuzat de putere. Cazul a fost în cele din urmă anulat în 2014. A fost apoi judecat sub acuzația de mituire a unui martor - lucru pe care îl neagă - iar în cele din urmă a fost achitat în februarie 2023.
Berlusconi a susținut întotdeauna că nu este "un sfânt", dar a respins cu fermitate afirmațiile că ar fi plătit vreodată o femeie pentru sex. "Nu am înțeles niciodată unde este satisfacția atunci când îți lipsește plăcerea de a cuceri", spunea el.
