Informația a fost dezvăluită de arhitectul responsabil de proiect, relatează AFP.
Adăugarea unui etaj deasupra coloanelor, situate în aripa vestică, ar crea un efect de „simetrie”, a asigurat Shalom Baranes în fața comisiei de amenajare a capitalei, condusă de un apropiat al președintelui american, scrie News.ro.
Planurile sălii de bal prevăd deja o colonadă cu două etaje care leagă clădirea principală a Casei Albe de sala de bal și cele 1.000 de locuri ale acesteia, în aripa opusă, unde Trump intenționează să primească demnitari străini și să organizeze evenimente importante.
Shalom Baranes a precizat, de asemenea, că noua sală de bal, pentru care Donald Trump a ordonat demolarea aripii estice, va avea aceeași înălțime ca restul clădirii, pentru a păstra proporțiile istorice.
Este pentru prima dată când sunt dezvăluite proiecte de modificare a aripii vestice a Casei Albe.
Noul etaj s-ar afla deasupra celebrei colonnade albe, unde președinții americani au fost fotografiați timp de decenii în timp ce se plimbau între reședința principală și Biroul Oval. De asemenea, ar fi situat deasupra sălii de presă, unde purtătorii de cuvânt ai Casei Albe se adresează mass-mediei.
Donald Trump a fost criticat pentru că a demolat întreaga aripă estică, care găzduia în mod tradițional birourile primei-doamne, fără a consulta în prealabil organizațiile istorice sau comisia de amenajare a capitalei. De asemenea, el a pavat „Rose Garden”, o peluză înconjurată de trandafiri, situată lângă Biroul Oval, care a servit drept cadru pentru numeroase ceremonii și anunțuri oficiale.
Republicanul l-a numit pe unul dintre consilierii săi, Will Scharf, la conducerea comisiei de amenajare a Washingtonului. Costul sălii de bal s-a dublat de când Donald Trump a anunțat proiectul, ale cărui planuri au fost dezvăluite pentru prima dată în iulie. Casa Albă a avansat cifra de 200 de milioane de dolari, dar președintele american a declarat în decembrie că ar putea costa 400 de milioane.
















