Fostul președinte american Donald Trump urmează să fie judecat - începând de la 4 martie 2024 - de către un tribunal federal, la Washington, cu privire la tentativele sale de a răsturna rezultatul alegerilor din 2020, în plină campanie electorală, anunță judecătoarea Tanya Chutkan, președinta completului, relatează AFP.
Judecătoarea Tanya Chutkan a tranșat, în cadrul unei audieri consacrate propunerilor celor două părți, scrie News.ro
Procurorul special Jack Smith voia ca procesul lui Donald Trump la Washington să înceapă la 2 ianuarie 2024, un termen prea scurt, consideră ea, pentru a-i permite să se pregătească, în timp ce apărarea cerea un termen în aprilie 2026, ”cu mult peste ceea ce ese necesar”, apreciază judecătoarea.
Această dată nu are niciun caracter pripit, consideră magistrata, care subliniază că procesul va fi deschis la exact trei ani, două luni și șase zile de la 6 ianuarie 2021.
Ea se referă astfel la luarea cu asalt a Capitoliului, sediul Congresului, de către sute de susținători au lui Donald Trump, ”încinși” pentru a împiedica în această instituție certificarea victoriei adversarului său democrat Joe Biden.
PRIMUL PROCES PENAL
Este vorba, astfel, despre primul proces penal al favoritului în alegerile primare republicane, care urmează să fie judecat începând de la sfârșitul lui martie 2024 în statul New York cu privire la plăți suspecte către o fostă actriță porno, Stormy Daniels, apoi în mai 2024, de către un tribunal din Florida (sud-est), cu privire la o gstionare neglijentă a unor documente confiențiale după ce a plecat de la Casa Albă.
Data procesului într-un al patrulea dosar, al unor presiuni electorale în Georgia, în 2020, în a cărui inculpare i s-a făcut, săptămâna trecută, o fotografie judiciară (”mugshot”), o imagine istorică în cazul unui fost președinte, nu a fost stabilită încă.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul încearcă o cale de atac extraordinară la CEDO pentru hotărârea care obligă România să recunoască cuplurile de același sexJudecătoarea Chutkan a respins majoritatea argumentelor apărării, care cerea doi ani și jumătate, adică atât cât a durat ancheta, pentru a examina documentele acuzării.
Avocatul lui Donald Trump John Lauro și-a exprimat indignarea, cu vehemență, față de propunerea datei acuzării, în ianuarie 2024.
”Cereți un proces-spectacol, nu un proces rapid”, a tunat el în audiere.
”ACEST CAZ NU VA FI JUDECAT ÎN 2026”
”Nu veți avea încă doi ani, acest caz nu va fi judecat în 2026”, a declarat ea luni.
Procurorul Molly Gaston a invocat ”interesul public extraordinar față de un proces rapid”, având în vedere faptul că ”inculpatul este acuzat de infracțiuni istorice” în cazul unui președinte în exercițiu la momentul faptelor.
Judecătoarea l-a avertizat deja pe Donald Trump să nu facă ”declarații incendiare care să polueze selectarea juriului”, care nu vor face decât să o determine pe magistrată să stabilească o dată mai apropiată a procesului.
Acest lucru nu l-a împiedicat pe miliardarul republican să-l acuze luni - fără probe - pe președintele democrat Joe Biden de faptul că este vinovat de inculpările sale, și să-l catalogheze din nou drept ”corupt”.
Cei doi s-ar putea înfrunta din nou, în alegerile prezidențiale din noiembrie 2024.
”PROGRES IREVERSIBIL”
Era neclar imediat ce consecințe poate avea această dată asupra calendarului judiciar încărcat al lui Donald Trump.
Judecătoarea Chutkan a anunțat că a informat-o cu privire la decizia sa pe colega sa însărcinată cu procesul de la New York.
”Presupun că cei patru judecători încărcinați cu aceste dosare au încercat să coordoneze ordinea proceselor și că procurorii din New York și Georgia le vor amâna pe ale lor, din deferență față de afacerile federale”, a declarat AFP înainte de audiere Carl Tobias, un profesor de drept la Universitatea din Richmond.
CITEȘTE ȘI FOTO Un consilier de 28 de ani al lui Burduja, doctorand în securitate națională, a fost numit președinte la compania de stat prin care se vrea salvarea termocentralei ParoșeniUn consultant politic republican, Whit Ayres, consideră că o achitare a lui Donald Trump la primul proces - oricare ar fi el - îi va face avansul în primarele republicane ireversibil.
”Nu văd cum ar fi posibil să fie arestat” în cursa la învestirura republicană, subliniază el într-un interviu online.
”Dar dacă este condamnat cu privire la o acuzație gravă, nu șriu cum ar reacționa oamenii”, continuă el, ”pentru că nu ne-am mai întâlnit cu o situație care să semene de departe sau de aproape cu aceasta”.