Trump avertizează cu privire la ”haos în țară”, în cazul unei continuări a urmăririi sale penale

Trump avertizează cu privire la ”haos în țară”, în cazul unei continuări a urmăririi sale penale
scris 10 ian 2024

Donald Trump prevede ”haos în țară”, dacă justiția americană nu renunță la urmăririle împotriva sa, după o audiere la Curtea de Apel federală de la Washington cu privire la cererea sa de imunitate penală în calitate de fost președinte, relatează AFP.

”Cred că este foarte nedrept când un opozant politic este urmărit penal de Departamentul Justiției, Departamentul Justiției al (președintelui democrat Joe) Biden”, a declarat el presei.

Urmărește-ne și pe Google News
Banca Mondială și-a revizuit în jos estimările privind avansul economiei românești din 2023 și până în 2025 CITEȘTE ȘI Banca Mondială și-a revizuit în jos estimările privind avansul economiei românești din 2023 și până în 2025

Citând sondaje defavorabile președintelui Joe Biden, care vrea să rămână în fotoliul de la Casa Albă, Donald Trump a dat asigurări că urmăririle judiciare împotriva sa sunt motivate politic, scrie News.ro.

”Va fi haos în țară (...). Este un precedent foarte rău și, așa cum am spus noi, asta va însemna deschiderea cutiei Pandorei”, a declarat el.

Marele favorit în alegerile primare ale Partidului Republican în vederea alegerilor prezidențiale din noiembrie - care încep la 15 ianuarie în statul Iowa - încearcă prin multiple recursuri să amâne diverse procese penale cât mai mult, în orice caz după alegeri.

Cei trei judecători ai Curții de Apel de la Washington și-au exprimat scepticismul față de această cerere de imunitate, care are ca scop să anuleze urmăririle penale lansate împotriva lui Donald Trump cu privire la tentativă de răsturnare a rezultatului alegerilor din 2020.

Taxa de reziliență climatică, adoptată de Grecia, din vara lui 2024. Cât vor plăti în plus turiștii CITEȘTE ȘI Taxa de reziliență climatică, adoptată de Grecia, din vara lui 2024. Cât vor plăti în plus turiștii

Miliardarul republican s-a dus marți, așa cum a anunțat luni la ședința Curții, care a durat peste o oră, în pofida faptului că nu este obligat să facă acest lucru.

Donald Trump - care a pledat nevinovat în acest dosar, la 3 august 2023 - a acuzat din nou administrația președintelui democrat Joe Biden de faptul că încearcă, prin acest urmăriri  penale, să-l elimine din cursa la Casa Albă, prezicând ”haos în țară”.

viewscnt
Afla mai multe despre
donald trump
sua