Stanley Johnson, tatăl prim-ministrului britanic Boris Johnson, a declarat că este în proces de obținere a unui pașaport francez pentru a-și menține legăturile cu Uniunea Europeană după Brexit, relatează Reuters.

Fost membru al Parlamentului European, Stanley Johnson a votat, la referendumul din 2016, pentru rămânerea Regatului în UE, scrie News.ro.
El a declarat pentru postul de radio RTL că vrea să devină cetățean francez datorită puternicelor legături familiale cu Franța.

„Dacă am înțeles bine, sunt francez. Mama a fost născută în Franța, mama ei a fost franțuzoaică, la fel și bunicul ei. Așadar, pentru mine este vorba despre revendicarea a ceea ce am deja. Și asta mă face foarte fericit”, a spus în limba franceză Johnson, în vârstă de 80 de ani. „Voi fi mereu european, asta e sigur. Nimeni nu poate spune britanicilor: nu sunteți europeni. O legătură cu Uniunea Europeană este importantă”.
Boris Johnson, în schimb, a fost în 2016 figura publică a campaniei de desprindere a Marii Britanii de UE. Devenit ulterior prim-ministru, el este de părere că Marea Britanie poate „prospera puternic” ca națiune complet suverană în afara Uniunii pe care o consideră excesiv de birocratică.
Miercuri, înainte ca Parlamentul britanic să aprobe acordul post-Brexit, prim-ministrul a spus pe un ton amical: „Acesta nu este finalul Marii Britanii ca țară europeană. Suntem în multe feluri o civilizație europeană în chintesență. Și vom continua să fim asta”.
Marea Britanie părăsește oficial Uniunea Europeană joi noapte, după 48 de ani de legătură cu proiectul european.