Șefa diplomației europene, Federica Mogherini, i-ar fi asigurat pe palestinieni că nicio țară membră a UE nu își va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim

Șefa diplomației europene, Federica Mogherini, i-ar fi asigurat pe palestinieni că nicio țară membră a UE nu își va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim
scris 28 apr 2018

Niciun stat membru al Uniunii Europene nu își va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, a declarat ambasadorul palestinian pe lângă UE, Abdul Rahim Farra, care a sustinut că a primit aceste asigurări din partea șefei diplomației europene, Federica Mogherini, scrie agenția de presă palestiniană Wafa, care a preluat o declarație dată de ambasadorul palestinian postului Vocea Palestinei.

Ambasadorul palestinian pe lângă UE a declarat că Mogherini a confirmat această poziție în timpul unei reuniuni la Bruxelles la care au luat parte reprezentanți ai Organizației de Cooperare Islamică, precum și ministrul palestinian de Externe Riyad Malk, relatează News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Ambasadorul Abdul Rahim Farra a afirmat că la reuniune ministrul palestinian de Externe a insistat că niunuia dintre statele membre UE nu ar trebui să i se permită să ia măsuri și nici măcar să anunțe vreo intenție de a-și transfera ambasada la Ierusalim.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Iohannis: Doamna Dăncilă nu face față poziției de prim-ministru al României. Îi cer public demisia CITEȘTE ȘI Iohannis: Doamna Dăncilă nu face față poziției de prim-ministru al României. Îi cer public demisia

De asemenea, șefa diplomației europene, Federica Mogherini, ar fi spus că niciun stat membru UE nu va acționa împotriva consensului european asupra acestui subiect și că nu va exista nicio schimbare în ceea ce privește poziția UE asupra Ierusalimului. Mogherini ar mai fi spus că discuțiile despre posibila mutare a ambasadelor la Ierusalim de către unele state din UE sunt doar vorbe. 

Agenția de presă palestiniană Wafa mai notează că România și Cehia au sugerat că vor urma exemplul Statelor Unite și își vor muta ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim.

Dăncilă: Categoric nu voi demisiona. Iohannis m-a chemat să mă certe ca pe un elev CITEȘTE ȘI Dăncilă: Categoric nu voi demisiona. Iohannis m-a chemat să mă certe ca pe un elev

Premierul Viorica Dăncilă și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, s-au aflat, miercuri și joi, într-o vizită oficială în Israel, la invitația prim-ministrului Benjamin Netanyahu, în contextul în care săptămâna trecută Guvernul a adoptat un memorandum privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, măsură criticată dur de președintele Klaus Iohannis.

Premierul Viorica Dăncilă, căreia președintele Iohannis i-a cerut demisia, la întoarcerea din vizita din Ierusalim, a declarat, vineri seară, la România TV, că Guvernul a adoptat un memorandum în ceea ce privește ambasada României din Israel care nu conține altceva decât o platformă prin care să fie consultate toate instituțiile implicate. ”Noi nu am vorbit că mutăm ambasada României în Ierusalim mâine”, a spus prim-ministrul.

viewscnt
Afla mai multe despre
ambasada
ierusalim
tel aviv
mutare
mogherini
ue
iohannis
fancila
dragnea