Proiectul de buget al Germaniei pe 2021 prevede împrumuturi de aproape 100 de miliarde de euro

Proiectul de buget al Germaniei pe 2021 prevede împrumuturi de aproape 100 de miliarde de euro
scris 23 sep 2020

Guvernul german a aprobat miercuri proiectul de buget pentru anul următor elaborat de ministrul de Finanțe, Olaf Scholz, care prevede că Germania va împrumuta 96,2 miliarde de euro pentru a finanța măsurile necesare pentru a combate criza coronavirusului, a declarat un oficial german pentru Reuters.

Aprobarea Cabinetului va fi urmată de consultări parlamentare înainte ca parlamentarii să aprobe bugetul pentru anul următor, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Raiduri în Germania în legătură cu muncitori ilegali aduși din Estul Europei pentru industria cărnii CITEȘTE ȘI Raiduri în Germania în legătură cu muncitori ilegali aduși din Estul Europei pentru industria cărnii
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Volumul noilor datorii este al doilea cel mai ridicat nivel înregistrat de Germania după cel de-al doilea război mondial. Cele 96,2 miliarde de euro înseamnă că Germania va depăși, pentru al doilea an consecutiv, așa-numita frână a datoriei, 'debt break' prevăzută în Constituție. Noile împrumuturi se vor adăuga celor aproximativ 218 miliarde de euro pe care autoritățile de la Berlin le-au împrumutat deja în acest an.

Faptul că autoritățile de la Berlin sunt dispuse să încalce, pentru a doua oară, o prevedere constituțională care îi limitează capacitatea de a se împrumuta, este o dovadă a hotărârii ministrului de Finanțe, Olaf Scholz, de a schimba imaginea Germaniei de campion al austerității în Europa și a asigura Berlinului un nou rol de cel mai mare cheltuitor din zona euro, care încearcă să își revină după șocul provocat de pandemia de coronavirus.

Începând din 2022, însă, Germania intenționează să respecte din nou frâna datoriilor, conform căreia Guvernul federal poate contracta datorii noi până la echivalentul a 0,35% din Produsul Intern Brut. Planurile fiscale pe termen mediu ale Guvernului german prevăd noi datorii în valoare de 10,5 miliarde de euro în 2022, 6,7 miliarde de euro în 2023 și 5,2 miliarde de euro în 2024. Aceasta înseamnă că Germania nu intenționează să revină la politica sa fiscală extrem de prudentă care prevede menținerea unui buget echilibrat.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
buget