Profiturile companiilor europene cresc mai mult decât cele ale companiilor din Statele Unite pentru prima oară în ultimul an și jumătate, analiștii anticipând continuarea tendinței în 2017, transmite Bloomberg.
Sezonul raportărilor financiare pentru trimestrul patru al anului trecut se apropie de sfârșit, iar datele actuale arată o creștere de 11% a profiturilor companiilor europene membre ale indicelui pan-european Stoxx 600, față de intervalul similar al anului anterior, scrie News.ro.
Aceasta este cea mai mare creștere consemnată în ultimii doi ani și de peste două ori mai mare comparativ cu avansul de 5% al profiturilor companiilor membre ale indicelui american S&P 500, potrivit datelor JPMorgan Chase.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Între factorii care vor susține în acest an profitabilitatea companiilor europene se află slăbiciunea euro, creșterea prețurilor mărfurilor și redresarea sectorului bancar.
Redresarea profiturilor companiilor europene ar trebui să continue în acest an, susținută sectoare economice majore, cum sunt cel bancar, al resurselor naturale, precum și de semnele de accelerare a creșterii economice, a declarat Emmanuel Cau, analist la JPMorgan.