Asiaticii acoperă lipsa de forță de muncă din România, localnicii preferând să emigreze spre Vest, scrie kathmandupost.com.
Padam a sosit în România în septembrie 2019 după ce a plătit unei agenții de recrutare nepaleze 560.000 de rupii (echivalentul a 19.000 de lei) pentru a obține un loc de muncă în Sinaia, o stațiune montană aflată la aproximativ 123 km nord de București, capitala României.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
„Aș putea câștiga până la 5.000 de rupii (circa 180 de lei) într-o zi”, a spus Padam, care de multe ori lucra în ture de câte 12 ore fără să facă nici măcar pauze de toaletă, scrie Hotnews.ro.
În martie 2020 a lovit pandemia de coronavirus. Ca și în alte părți, industria turismului din România a cunoscut o scădere. Padam, care trebuie să trimită acasă cel puțin 50.000 de rupii (1700 de lei) în fiecare lună pentru a acoperi împrumutul făcut de familia sa, nu a avut de ales decât să-și caute un alt loc de muncă.
Dar experiența lui cu noul loc de muncă a fost teribilă. „Nu am fost plătit timp de patru luni”, a spus Padam, tatăl a doi copii. „Compania încă îmi datorează aproximativ 470.000 de rupii (16.000 de lei) .”
Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări al României, Padam este unul dintre cei 4.324 de nepalezi care au aterizat în țara din estul Europei în 2019.
Cu circa trei milioane de cetățeni care au părăsit țara de aproximativ 19 milioane de locuitori pentru un trai mai bun în Vest, România mizează acum pe muncitorii asiatici - inițial vietnamezi, acum nepalezi și indieni - pentru a face nevoii de locuri de muncă la hoteluri, restaurante, în babysitting și construcții, munci pe care românii le ocolesc.
Muncitorii asiatici costă mai puțin, sunt calificați, au pregătire și sunt pregătiți să plece în străinătate, a declarat Anne Marie Stavri, care operează agenția de recrutare Jordan River în România, pentru Katmandu Post.
Între 2016 și 2020, România și-a crescut cota pentru lucrătorii din afara UE de la 3.000 la 30.000, iar nepalezii beneficiază din plin de asta.
Fără un acord de muncă între Kathmandu și București și cu reglementări laxe ale pieței muncii din Nepal, lucrătorii migranți, atrași de visul de a lucra în Europa, sunt exploatați la fiecare pas al călătoriei lor, potrivit unei anchete transfrontaliere a Kathmandu Post.
Compania nepaleză arată apoi profilul lucrătorilor agenției partenere din România care a fost angajată la rândul ei de potențialii angajatori
Recrutarea începe cu potențialii lucrători care se adresează agențiilor de recrutare pentru un loc de muncă în țara din estul Europei, unde se vorbește puțin sau deloc engleza. Compania nepaleză arată apoi profilul lucrătorilor agenției partenere din România care a fost angajată la rândul ei de potențialii angajatori. Dacă profilul se potrivește nevoii, acesta plătește agentului nepalez un comision, precum și biletul de avion pentru lucrător.
„Agențiile se așteaptă să câștige un minim de 450.000 de rupii (15.000 de lei) de la fiecare lucrător și lasă restul în seama agentului secundar, care îi aduce pe cei care vor să plece în străinătate”, spune Ramesh, un subagent care a refuzat să-și dea numele real.
În octombrie anul trecut, pentru prima dată, Ramesh, care trimite muncitori în Golf și Malaezia, a trimis doi muncitori în România. De atunci mulți aspiranți îl sună zilnic pentru a merge la muncă în România.
Dar Ramesh spune că se află într-o dilemă. El trimite tot mai mulți nepalezi în România, făcând bani tot mai mulți, dar asta presupune și riscuri mai mari. În plus promisiunile unora privind acordarea de rezidență permanentă și posibilitatea de a-și aduce familia în România îi pare înșelătoare.
„Sunt reticent deoarece România este o nouă destinație pentru muncitorii nepalezi. Nimeni nu știe care vor fi veniturile și ce fel de muncă vor presta acolo”, a spus Ramesh, care a primit în jur de 200.000 de rupii (7000 de lei) drept comision pentru trimiterea celor doi muncitori în România.
„Am trimis doi muncitori ca operatori de excavatoare, dar li s-a cerut să lucreze ca simpli muncitori în prima lună. Poate că am câștigat mai mulți bani în comparație cu cei pe care îi fac cu nepalezii pe care îi trimit în Golf, dar dacă lucrătorii se întorc acasă, suma [legală] a compensației acordate va fi, de asemenea, mai mare. Cine o va plăti?”
Unele dintre agențiile de recrutare iau comisioane nu numai de la omologii lor din România, ci și de la potențialii lucrători. De asemenea, agențiile adesea să nu respecte promisiunile făcute lucrătorilor.
Când S. se pregătea să plece în România pentru muncă, agenția sa de recrutare i-a promis ore suplimentare bine plătite, o oportunitate de a călători în Europa și o plată de aproximativ 820 dolari pe lună.
„Am făcut pasul”, a spus S.
El a luat un împrumut de aproximativ 500.000 rupii (17.000 de lei) pentru a-și plăti agenția de recrutare. Dar chiar înainte de plecare, el a fost informat că slujba lui la restaurant va fi plătită cu doar 520 dolari.
„Eram supărat, dar nu am putut face nimic. Așa că am venit oricum în România. Dar acum am foarte multe probleme cu rambursarea împrumuturilor”, a spus S.
Odată ce lucrătorii ajung în România, chiar dacă nu au fost păcăliți mai devreme, există diferite modalități prin care aceștia pot fi exploatați.
Deși legea română spune că oamenii trebuie să lucreze doar cinci zile pe săptămână timp de 40 de ore, ei ajung să lucreze 12 ore pe zi, șase zile pe săptămână, potrivit lui Uva Raj Lamichhane, un muncitor migrant nepalez și blogger video cu sediul în București.
„Dacă lucrezi mai mult, sunt considerate ore suplimentare și trebuie să fii plătit pentru acele ore suplimentare. Unii nepalezi, în special în domeniul hotelier, sunt obligați să muncească 60 de ore, dar sunt plătiți doar pentru 40”, a spus el.
Unii angajatori chiar au confiscat pașapoartele lucrătorilor nepalezi pe care îi angajează. Dacă muncitorii doresc să-și schimbe locul de muncă, apar alte probleme.
Majoritatea lucrătorilor vin în România cu un contract de doi ani, dar angajatorii, după ce au investit în biletele de avion și în comisioanele agențiilor, sunt reticenți în a-i lăsa să plece.
Bogdan Hossu, președintele sindicatului Cartel-Alfa, unul dintre cele mai active din România, spune că exploatarea muncitorilor din țară este un exemplu de „dumping social”.
„În 2011, am avut o nouă legislație care a dereglementat complet piața muncii. În esență, interzice contractele colective interprofesionale și sectoriale. Acest lucru deschide ușa pentru tot felul de abuzuri”, a spus Hossu. „Chiar înainte de acest val de muncitori asiatici, românii erau sclavi moderni.”
Nepalul nu are o misiune oficială în România. Ambasada Nepalului la Berlin supraveghează afacerile bilaterale din România, iar consulul său onorific Nawa Raj Pokharel, „singurul nepalez din România până în 2008”, este singurul reprezentant oficial al țării.
Consultantul de afaceri, care nu primește nicio compensație de la guvernul din Nepal pentru munca sa, a sdeclarat: „Uneori primesc 100 de apeluri pe zi și trebuie să mă ocup de documente până la ora 1 dimineața”, a spus el pentru Kathmandu Post.
El a spus că contactează companiile în cazul în care primește plângeri că acestea nu oferă angajaților nepalezi condiții adecvate de muncă și de locuință.
„Până acum toate problemele au fost rezolvate printr-un apel telefonic”, a spus el, „mai ales când companiile confiscă pașapoartele lucrătorilor, deoarece unii dintre ei nu știu că este ilegal”.
Dar Sujit Kumar Shrestha, secretarul general al Asociației Agențiilor Străine pentru Ocuparea Forței de Muncă din Nepal (NAFEA), a negat că lucrătorii nepalezi sunt exploatați în România spunând că nepalezii cu probleme sunt în număr mic.
„Cazurile de exploatare și muncă forțată sunt rare. România este cu 99 la sută mai sigură decât Golful sau alte destinații”, a spus Shrestha. „Cei exploatați au căzut în capcana subagenților sau a traficanților de persoane. Dacă trec prin agenții de recrutare înregistrate, atunci acestea sunt fi răspunzătoare pentru siguranța și protecția lor.”
Shrestha a negat că agențiile din Nepal percep până la 1 milion de rupii (35.000 de lei) pentru locuri de muncă din România, dar a acceptat că ar putea percepe între 300.000 și 400.000 de rupii (10.000-14.000 de lei)
„Biletele de aviol sunt scumpe. Nu există zboruri directe. Un bilet dus dus poate costa între 100.000 și 150.000 de rupii (până la 5200 de lei). Apoi, mai e nevoie de alte aproximativ 50.000 de rupii (1700 de lei) pentru a trimite candidatul în India pentru interviul pentru viză”, a spus Shrestha.
El a negat că ar fi primit bilete de avion sau comisioane de la agenții din România pentru trimiterea de muncitori nepalezi.
„Politica „vizelor gratuite și biletelor gratuite” este în vigoare pentru alte destinații de muncă precum cele din Golf”, a spus el. „Nu văd nicio șansă ca muncitorii să poată fi trimiși în România cu cost zero.”
Totuși, agențiile românești și directorul executiv al unui lanț de restaurante în care lucrează nepalezi au confirmat pentru Kathmandu Post că angajatorii plătesc biletele de avion.
„Da, este o investiție. Muncitorii nepalezi sunt plătiți în jur de 2.000 de lei, adică mai puțin decât muncitorii români, dar trebuie să ne îngrijim și de mâncare, cazare, comision de agenție și bilet de avion dus-întors”, a declarat Daniel Mischie, cofondatorul City Grill. „În cele din urmă, totalul se ridică la aproximativ 2.800 de lei pe lună.”
Guvernul nepalez trebuie să se asigure că lucrătorii nu sunt exploatați în România
„Migrația forței de muncă în România se limitează la agențiile de outsourcing din ambele țări”, a declarat Rameshwar Nepal, un expert în migrație a forței de muncă, care a fost unul dintre membrii grupului de lucru care a recomandat România ca una dintre potențialele noi țări de destinație pentru muncitorii nepalezi.
„Am ales România deoarece era o destinație nouă și exista posibilitatea de a semna un acord între guverne”, a spus el. „Un acord bilateral de muncă sau orice înțelegere ar funcționa cel puțin în țara de destinație, deoarece guvernul de acolo i-ar face pe angajatori mai responsabili.”
Între timp, Padam lucrează acum la Timișoara, un oraș de lângă granița României cu Serbia și câștigă în jur de 3.300 de lei pe lună. A început să trimită niște bani acasă. Dar și-a pierdut speranța că va primi vreodată banii pe care îi datorează fostul său angajator.
„Șeful a spus că suntem ca o familie și că vom fi plătiți în curând”, a spus el. „Noi am fost cei proști că l-am crezut.”
