Premieră în Justiție: O judecătoare motivează în aceeași zi condamnarea Elenei Udrea

Premieră în Justiție: O judecătoare motivează în aceeași zi condamnarea Elenei Udrea
scris 2 mar 2021

Judecătoarea Claudia Jderu de la Curtea de Apel București a motivat marți, în sala de judecată, decizia de condamnare a Elenei Udrea la opt ani închisoare în dosarul finanțării campaniei electorale a lui Traian Băsescu pentru alegerile prezidențiale din 2009, aceasta fiind o premieră în Justiția din România.

Până acum, instanțele motivau, de regulă, după câteva luni deciziile în dosare, fiind și cazuri când acest lucru se întâmpla după un an de zile, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

Marți, în timpul citirii sentinței în sala de judecată, Claudia Jderu a anunțat pe scurt motivele pentru care a condamnat-o pe Elena Udrea la 8 ani închisoare, iar Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, a primit 5 ani închisoare cu executare.

Magistratul a arătat că toate pedepsele au fost orientate către mediu și nu către maxim, așa cum a solicitat procurorul DNA la ultimul termen de judecată (12 ani pentru Elena Udrea și 15 ani pentru Ioana Băsescu).

Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

În privința lui Dan Andronic, judecătoarea a spus că trecerea unui interval mare de timp de la momentul producerii pretinsei fapte, dar și modalitatea efectivă de derulare a stării de fapt au convins-o că jurnalistul trebuie să fie achitat pentru mărturie mincinoasă.

Pe de altă parte, ea a menționat că a reținut exact aceeași situație de fapt precum cea descrisă în rechizitoriul întocmit de DNA și nu se impune soluția excluderii înregistrărilor făcute de Giovanni Francesco, fostul iubit al Ioanei Băsescu.

"În legătură cu finanțarea programului 'Schi în România', instanța a lecturat legile din materie și a apreciat că și în ipoteza în care nu exista o prioritizare a plăților, în mod evident Gheorghe Nastasia era delegat ca ordonator principal de credite. Gradul de pregătire a funcționarului public este unul înalt în cazul de față. În opinia instanței, nu s-a putut susține că legislația incidentă era lipsită de previzibilitate. Legislația în domeniu era destinată funcționarilor publici, nu pot spune că nu au înțeles legislația. În 2009, cele două campanii s-au suprapus. În opinia instanței, câștigarea alegerilor prezidențiale de către candidatul PDL, inițiator al campaniei pentru referendum, ar fi fost benefică și putea produce un folos nepatrimonial și altora. Ca exemplu, locurile eligibile create", a explicat judecătoarea.

VIDEO Un duplex de la nivelul superior al unui complex rezidențial nou din Brașov, cu panoramă superbă către Tâmpa și zona istorică CITEȘTE ȘI VIDEO Un duplex de la nivelul superior al unui complex rezidențial nou din Brașov, cu panoramă superbă către Tâmpa și zona istorică

Potrivit acesteia, modul surprinzător în care au fost remiși banii pentru campania electorală relevă certitudinea cu privire la proveniența ilicită a acestor sume.

Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, marți, de Curtea de Apel București la 8 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la luare de mită și spălare a banilor în dosarul privind finanțarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 2009. În plus, ea are interzis exercitarea unor drepturi civile pe o perioadă de 3 ani, după ce executarea pedepsei cu închisoarea.

În același dosar, Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la delapidare și instigare la spălarea banilor.

De asemenea, jurnalistul Dan Andronic, trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului, a fost achitat.

Cum pot fi investițiile în real-estate din orașele universitare accelerator de dezvoltare pentru tineri CITEȘTE ȘI Cum pot fi investițiile în real-estate din orașele universitare accelerator de dezvoltare pentru tineri

Alte condamnări: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări) - 6 ani pentru luare de mită; Victor Tarhonm (fost președinte al Consiliului Județean Tulcea) - 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal) - 3 ani cu suspendare pentru delapidare.

Pe latură civilă, instanța a dispus confiscarea sumei de aproximativ un milion de lei de la Elena Udrea.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Procurorii susțin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

"Legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare. Remiterea foloaselor infracționale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță", mai spune DNA.

viewscnt
Afla mai multe despre
elena udrea
motivare