Parlamentul a adoptat, miercuri, o hotărâre pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020, care este act administrativ. Legislativul nu s-a limitat doar la adoptarea unei hotărâri politice de încuviințare a stării de alertă, dar a și intervenit în Hotărârea de Guvern, pe baza unui raport comun al comisiilor juridice din cele două camere ale Parlamentului. Liberalii au acuzat că o astfel de intervenție contravine normelor legislative în vigoare, dar au votat hotărârea, care acum obligă Guvernul să distribuie primăriilor măști pentru populația defavorizată și să reglementeze în 5 zile modalitatea de deschidere a instituțiilor de cultură, inclusiv de desfășurare a spectacolelor.
De ce este important: Guvernul a instituit luni starea de alertă, prin hotărâre, având în vedere că tot luni a intrat în vigoare legea-cadru, adoptată de Parlament săptămâna trecută.
Prin legea-cadru, aleșii au stabilit că atunci când starea de alertă se instituie pe cel puțin jumătate din unitățile administrativ- teritoriale de pe teritoriul țării, măsura se supune încuviințării Parlamentului. În lege este prevăzut că ”Parlamentul poate încuviința măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări”. Profit.ro a avertizat, de atunci, că o hotărâre de Guvern nu este un act normativ cu putere de lege, iar, în mod normal, Parlamentul nu va putea decât lua act de decizia Executivului, neputând interveni asupra acesteia.
CITEȘTE ȘI Măsuri obligatorii dispuse prin ordin: Purtarea măștii de protecție, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor - în comerț, transport și la muncăLiderul senatorilor liberali, avocatul Daniel Fenechiu a arătat, în plenul cele două camere reunite ale legislativului, că o hotărâre de Guvern este un act administrativ în executarea unei legi și nu poate fi aprobată de Parlament.
De aceeași părere a fost și liderul Pro România, Victor Ponta, care a susținut că ”orice student care trece în anul II la Facultatea de Drept știe că Parlamentul nu votează hotărâri de guvern”.
În cele din urmă, însă, parlamentarii PNL au votat împreună cu cei ai PSD, USR, UDMR și PMP hotărârea de guvern modificată, în timp ce ALDE și Pro România au votat împotrivă.
CITEȘTE ȘI Senat: Fiecare român trebuie să primească gratuit de la Guvern 30 de măști de protecțieModificările introduse de Parlament în Hotărârea Guvernului
Având în vedere că Guvernul a stabilit că în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, Parlamentul a introdus prevederea că: ”Guvernul României prin Ministerul Sănătății va pune la dispoziția autorităților publice locale necesarul de măști de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate de pe raza unităților administrativ-teritoriale respective”.
Parlamentarii au mai stabilit că: ”Activitatea instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a insituțiilor, inclusiv organizatori de drept privat, de spectacole și/sau concerte, a centrelor și/sau a căminelor culturale și a altor instituții de cultură, inclusiv organizații de drept privat, precum și evenimentele culturale în aer liber și festivalurile publice și private pot fi desfășurate în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, în termen de 5 zile de la adoptarea prezentei Hotărâri”.
Având în vedere că, în starea de urgență, ministerul de resort a dispus demiterea mai multor manageri de spitale, aleșii majorității au dorit să se asigure că autoritățile publice locale, pentru spitalele din subordine, vor exercita atribuția de numire, suspendare și eliberare din funcție a persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul acestor unități în condițiile legii.
CITEȘTE ȘI Parlamentul a adoptat și modificat, în premieră, o hotărâre de guvern - privind starea de alertă. Guvernul va pune la dispoziție primăriilor măști pentru persoanele defavorizate și e obligat să reglementeze deschiderea instituțillor de culturăÎncepând de luni, 18 mai, se instituie starea de alertă pe întreg teritoriul țării pe o durată de 30 de zile, conform hotărârii de Guvern menționate. În această perioadă, în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție. Pentru toate persoanele care vin în România din străinătate se instituie măsura carantinării sau izolării. Sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte. Se instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane, cu anumite excepții. Consumul de alimente va fi interzis în continuare în spațiile localurilor publice, inclusiv la terasele acestora. Mall-urile mari rămân închise, dar este permis comerțul în centrele comerciale mici, de sub 15.000 metri pătrați.
În hotărârea de declarare a stării de alertă sunt preluate amenzile din legea-cadru, prevăzute pentru nerespectarea măsurilor dispuse în starea de alertă și care sunt cuprinse între 500 și 15.000 lei.