Directorul pentru situații de urgență de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Mike Ryan, a îndemnat, vineri, guvernele din Europa să ia măsuri urgente pentru a reduce transmiterea noului coronavirus, inclusiv interzicerea evenimentelor la care se adună multe persoane, astfel încât să nu fie nevoite să aplice iar starea de urgență, scrie Reuters. Europa a depășit joi 100.000 de cazuri de Covid-19 zilnic pentru prima dată, scrie The Guardian.
În Europa, joi, au fost înregistrate pentru prima dată peste 100.000 de cazuri de infectare, în condițiile în care nici Rusia sau Marea Britanie nu au reușit să reducă numărul de cazuril în ultimele cinci zile, scrie News.ro.
"Nu avem răspunsuri noi. Știm ce avem de făcut", a afirmat Mike Ryan într-o declarație de presă susținută la Geneva. "Este îngrijorător să vezi atât de multe țări din Europa în care numărul infectărilor este în creștere iar guvernele trebuie să ia decizii ferme pentru a încerca să limiteze și să blocheze transmiterea virusului", a spus Ryan.
El a atras atenția că persoanele în vârstă și cele care fac parte din grupe vulnerabile trebuie protejate.
Distanțarea fizică, purtarea măștii, aerisirea încăperilor sunt foarte importante. Trebuie să fim foarte, foarte atenți cu privire la întâlnirile la care participă mulți oameni și care stau apropiați.
Vineri, OMS a înregistrat un record de infectări cu noul coronavirus la nivel global - 350.766 în 24 de ore. Până în prezent, de la începutul pandemiei, virusul a afectat 36,58 milioane de persoane iar peste un milion de oameni au murit, conform Reuters.
Mike Ryan a anunțat că a prezentat conducerii OMS o listă cu specialiștii pentru o misiune internațională în China, care să afle originile acestui virus, descoperit la sfârșitul anului trecut în Wuhan.