Muzeul presei aflat în Washington, închis din cauza problemelor financiare

Muzeul presei aflat în Washington, închis din cauza problemelor financiare
scris 25 dec 2019

Newseum, muzeul presei aflat în Washington de peste un deceniu, va fi închis începând cu 31 decembrie din cauza problemelor financiare.

Din 2008, când a fost inaugurat, muzeul a fost vizitat de aproximativ 10 milioane de persoane, scrie El Pais.

Urmărește-ne și pe Google News

„Avem deadline”, anunță un afiș albastru montat pe fațada muzeului. În acest caz, termenul limită este 31 decembrie, scrie News.ro.

Numărul bebelușilor născuți în Japonia în 2019 a coborât pentru prima dată sub pragul de 900.000 CITEȘTE ȘI Numărul bebelușilor născuți în Japonia în 2019 a coborât pentru prima dată sub pragul de 900.000

Problemele privind finanțarea stau la baza deciziei. „Ar face bine oamenilor să nu privească închiderea muzeului ca semn al morții jurnalismului”, a transmis administrația muzeului. „Nu au legătură. Ce există în comun este că și noi și presa trebuie să evoluăm în mod constant”, a completat Sonya Gavankar, director de relații publice la Newseum.

Construcția muzeului a costat 477 de milioane de dolari, iar pentru problemele financiare de acum ea învinuiește efectele crizei financiare din 2008.

Când instituția a decis, în urmă cu 11 ani, să se mute din sediul discret din Arlington (Virginia) în centrul capitalei politice americane, criza financiară era pe punctul de a izbucni. „Aveam un obiectiv ambițios și mutarea a coincis cu criza, care a avut impact asupra donațiilor și a făcut dificil pentru noi să continuăm”, a mai spus Gavankar.

Anul în care a fost inaugurat a fost singurul în care muzeul nu a înregistrat deficit.

Aflat între Capitoliu și Casa Albă, Newseum s-a susținut în principal din fonduri date de Freedom Forum, organizația care îl administrează.

Vizitat de 10 milioane de persoane în toți acești ani, din punctul de vedere al lui Gavankar este „nedrept” să se vorbească despre un eșec.

Newseum este una dintre puținele instituții din Washington unde intrarea se plătește - 25 de dolari. Guvernul american finanțează majoritatea muzeelor din oraș prin Smithsonian, astfel că accesul la acestea este gratuit.

În această perioadă, instituția oferă bilete cu o reducere de 15%.

Din colecția muzeului fac parte documente originale, prime pagini ale celor mai importante ziare din țară, instalații video, un traseu privind evoluția jurnalismului în ultimii 500 de ani. În plus, găzduiește Journalists Memorial, un perete pe care sunt scrise numele celor 2.344 de jurnaliști care au fost asasinați începând cu 1836.

După închidere, colecția va fi depusă într-un depozit din Maryland, însă vor avea loc expoziții temporare în diverse orașe americane și muzeul își va continua activitatea online.

viewscnt
Afla mai multe despre
muzeul presei
newseum