Ministrul Apărării, Gabriel Leș, a anunțat miercuri, că vor fi cumpărate încă cinci avioane F16, care au aceeași configurație ca și cele 12 deja achiziționate astfel încât în final să existe o capabilitate operațională aeriană pentru această escadrilă.
Leș a declarat că Ministerul Apărării Naționale va iniția procedurile de atribuire a contractelor de achiziție pentru cinci avioane, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
“Mulțumesc în primul rând Parlamentului României pentru că ieri a aprobat, așa cum cere legea în cazul achizițiilor care depășesc 100 de milioane de euro, inițierea de către în Ministerul Apărării Naționale a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție pentru un pachet de cinci avioane de la guvernul Republicii portugheze și a pachetului de bunuri și servicii complementare de la guvernul Statelor Unite ale Americii astfel încât să avem capabilitatea operațională aeriană în final pentru aceasta escadrilă”,a afirmat Leș.
El spune că aceste avioane vor avea aceeași configurație ca și cele 12 deja achiziționate.
“Aceste avioane, când vor fi recepționate, vor fi din aceeași configurație ca și cele douăsprezece pe care le avem, astfel încât să fie o capabilitate unitară. (...) Nu am un calendar, eu sper că în acest sens să terminăm contractul și să putem semna documentele pentru cele cinci”, a explicat ministrul Apărării.