”Războiul trebuie să se termine”, a declarat șeful statului american presei, care l-a întrebat ce mesaj vrea să-i trimită șefului statului rus Vladimir Putin.
Trump și Zelenski au participat la o reuniune de aproximativ o oră, relatează The Asscoiated Press.
”Noi sperăm că se va termina” Războiul din Ucraina, a insistat Trump înainte să plece de la Davos, scrie News.ro
Președintlee american urma să plece de la Davos, însă, condițiilor meteorologice nefavorabile împiedică decolarea elicopterului.
locatarul Casei Albe urmează să se întoarcă cu mașina, prin munți, la Zurich, la aeronava prezidențială Air Force One, un drum care poate dura două ore.
”Cred că întâlnirea a fost bună”, a dat el asigurări.
Emisarii americani Steve Witkoff și ginerele locatarului Casei Albe, Jared Kusher, urmează să se întâlnească joi seara cu Vladimir Putin, la Moscova.
Închierea reuniunii lui Trump cu Zelenski a fost anunțată de către un purtător de cuvânt al preedinției ucrainene, Serghii Nîkîforov.
”Ei au avut o scurtă conversație față în față, la final”, a declaart Nîkîforov.
”N-am numărat cât a durat întâlnirea, dar a fost bună”, a declarat un consilier de presă al lui Zelenski, Dmîtro Lîtvîn.
Presa a așteptat la intrarea sălii în care s-au întâlnit cei doi șefi de stat.
Însă și Trump și Zelenski au evitat camerele de luat imagini.
Nu s-au făcut nici fotografii.
















