Merkel vrea ca un german să fie viitorul președinte al Comisiei Europene

Merkel vrea ca un german să fie viitorul președinte al Comisiei Europene
scris 23 aug 2018

Cancelarul german Angela Merkel dorește ca un german să fie viitorul președinte al Comisiei Europene (CE) anul viitor, chiar dacă va fi nevoită să-și abandoneze pretențiile cu privire la Banca Centrală Europeană (BCE), potrivit ziarului Handelsblatt, scrie AFP.

”Cea mai înaltă prioritate a lui Merkel nu mai este BCE, ci Comisia”, a dat asigurări pentru ediția de miercuri a cotidianului, sub protecția anonimatului, o sursă apropiată Guvernului.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit ziarului, în general bine informat în aceste dosare, cancelarul consideră că președinția BCE este înainte de toate un post de prestigiu, în timp ce cea de la conducerea CE este mai importantă din punct de vedere politic, scrie News.ro.

Fiica principalului acționar al Dedeman, Karina Pavăl, de 24 de ani, numită administrator al companiei de stat Conpet CITEȘTE ȘI Fiica principalului acționar al Dedeman, Karina Pavăl, de 24 de ani, numită administrator al companiei de stat Conpet

De altfel, candidatul german la BCE, actualul conducător al Bundesbank Jens Weidmann nu este cel mai plasat să câștige cursa.

Criticile sale repetate la adresa politicii monetare a actualului șef BCE Mario Draghi vizând să stimuleze economia țărilor din zona euro, care în opinia sa îi dezavantajează pe germanii care economisesc, a provocat nemulțumiri în anumite țări din sudul UE.

O serie de posturi-cheie în instituții europene urmează să fie reînnoite în 2019, inclusiv cel de președinte al Comisiei, ocupat în prezent de luxemburghezul Jean-Claude Juncker, și al BCE.

Cursa la succesiunea lui Juncker a fost deja lansată, în culise, de mai multe luni.

Numele francezului Michel Barnier, actualul negociator-șef al Brexitului din partea Uniunii Europene (UE), a fost evocat adesea.

Potrivit Handelsblatt, mai multe nume circulă la Berlin cu privire la posibili candidați germani precum al actualilor miniștri ai Economiei Peter Altmaier și Apărării Ursula von der Leyen - doi oameni loiali Angelei Merkel.

Este evocat, de asemenea, numele lui Manfred Weber, liderul grupului PPE (conservatori) în Parlamentul European (PE) și membru al Uniunii Creștin Socială (CSU, conservatori), aliata Uniunii Creștin Democrate (CDU) a lui Merkel.

viewscnt
Afla mai multe despre
merkel
comisia europeana