Liderul Groenlandei vrea să declare independența teritoriului față de Danemarca

Liderul Groenlandei vrea să declare independența teritoriului față de Danemarca
scris sâmbătă, 11:00

Prim-ministrul Groenlandei, Mute Egede, a subliniat dorința de a obține independența față de Danemarca, fostul său conducător colonial, în timpul discursului său de Anul Nou, marcând o schimbare semnificativă în retorica privind viitorul insulei arctice, relatează Reuters.

„Este timpul ca noi înșine să facem un pas și să ne modelăm viitorul, de asemenea în ceea ce privește cu cine vom coopera îndeaproape și care vor fi partenerii noștri comerciali”, a spus el. „Istoria și condițiile actuale au arătat că cooperarea noastră cu Regatul Danemarcei nu a reușit să creeze o egalitate deplină”, a declarat Egede. „Acum este timpul ca țara noastră să facă următorul pas. Ca și alte țări din lume, trebuie să depunem eforturi pentru a elimina obstacolele din calea cooperării - pe care le putem descrie ca fiind cătușele colonialismului - și să mergem mai departe”, a spus el.

Urmărește-ne și pe Google News
Rata anuală a inflației din Turcia, la cel mai redus din ultimele 18 luni CITEȘTE ȘI Rata anuală a inflației din Turcia, la cel mai redus din ultimele 18 luni

Discursul lui Egede vine în urma comentariilor președintelui ales al SUA, Donald Trump, care și-a exprimat dorința de „proprietate și control” asupra Groenlandei, scrie News.ro.

Guvernul Groenlandei a respins de două ori ofertele lui Trump de a cumpăra insula, în 2019 și din nou anul trecut. „Groenlanda este a noastră. Nu suntem de vânzare și nu vom fi niciodată de vânzare”, a dat asigurări Egede.

În discursul său de Anul Nou, el nu l-a menționat pe Trump sau Statele Unite. Capitala Groenlandei, Nuuk, este mai aproape de New York decât capitala daneză, Copenhaga.

Liderul Groenlandei și-a exprimat, de asemenea, dorința de a consolida cooperarea teritoriului cu alte țări.

Premierul a adăugat că depinde de poporul Groenlandei să decidă asupra independenței, dar nu a precizat când ar putea avea loc un vo

O mișcare de independență a câștigat teren în Groenlanda în ultimii ani, în parte datorită dezvăluirilor privind comportamentul necorespunzător al autorităților daneze în cursul secolului al XX-lea, inclusiv o campanie de control al nașterilor lansată în anii 1960.

Groenlanda a fost o colonie daneză până în 1953, dar în prezent este un teritoriu autonom al Danemarcei, iar în 2009 a obținut dreptul de a-și revendica independența prin vot.

În 2023, guvernul Groenlandei a prezentat primul său proiect de Constituție.

VIDEO&FOTO Austriecii de la PORR au reînceput munca 7 din 7 la tunelurile Alina și Daniela. Anunț - Când vor fi străpunse CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Austriecii de la PORR au reînceput munca 7 din 7 la tunelurile Alina și Daniela. Anunț - Când vor fi străpunse

În timp ce majoritatea celor 57.000 de locuitori ai Groenlandei sprijină independența, există diviziuni cu privire la momentul oportun și la impactul potențial asupra nivelului de trai.

În ciuda bogăției de resurse minerale, petroliere și de gaze naturale, economia Groenlandei rămâne fragilă, fiind puternic dependentă de pescuit și de subvențiile anuale din partea Danemarcei.

Groenlanda urmează să organizeze alegeri parlamentare înainte de 6 aprilie.

viewscnt
Afla mai multe despre
mute egede
groenlanda
independenta