Comisia Europeană a anunțat luni investiții de 101,2 milioane de euro în cele mai recente proiecte din cadrul programului LIFE pentru mediu și politici climatice, informează un comunicat al Executivului comunitar.
Finanțarea va sprijini 10 proiecte de anvergură vizând mediul și clima în nouă state membre și va ajuta tranziția Europei către o economie sustenabilă și către neutralitate climatică. Aceste proiecte vor fi derulate în Cipru, Estonia, Franța, Grecia, Irlanda, Letonia, Slovacia, Cehia și Spania, scrie Agerpres.
Proiectele integrate îmbunătățesc calitatea vieții cetățenilor, ajutând statele membre să respecte legislația UE în șase domenii: natură, apă, aer, deșeuri, atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la schimbările climatice. Ele sprijină punerea în aplicare a legislației în materie de mediu și climă într-o manieră coordonată și pe scară largă la nivel teritorial, antrenând finanțare din partea altor surse ale UE, a actorilor naționali și regionali și a investitorilor privați.
Investițiile în cadrul programului LIFE sunt menite să antreneze peste 6,5 miliarde de euro din fonduri suplimentare, deoarece statele membre pot utiliza și alte surse de finanțare ale UE, inclusiv fonduri agricole, regionale și structurale, programul Orizont 2020, precum și fonduri naționale și investiții ale sectorului privat.
Proiectele de mare anvergură vor sprijini Pactul ecologic european și ambiția UE de a deveni până în 2050 primul continent al planetei care este neutru din punct de vedere climatic.