Grupul minier suedez public LKAB anunță că a descoperit, în regiunea Kiruna, în Marele Nord suedez, ”cel mai mare zăcământ cunoscut” de pământuri rare din Europa, estimat la peste un milion de tone de metale, relatează AFP.
”Este vorba despre cel mai mare zăcământ cunoscut de elemente de pământuri rare din partea noastră a lumii și ar putea deveni un element de bază important în producția de materii prime critice absolut cruciale în tranziția verde”, subliniază într-un comunicat CEO-ul grupului minier public, Jan Moström.