Ministrul german de Finanțe, Olaf Scholz, este pregătit să adopte o taxă pe tranzacțiile financiare la nivel național, dacă alte țări nu sunt dispuse să o introducă, a anunțat publicația Der Spiegel, transmite Reuters.
Germania și alte state membre ale UE încearcă să ajungă la un acord privind o taxă pe tranzacțiile financiare, iar săptămâna trecută Scholz a declarat că se așteaptă la progrese în introducerea unui astfel de impozit în cel puțin nouă țări din UE până în trimestrul trei din 2019, scrie Agerpres.

Dacă nu se va realiza acest obiectiv, susține Spiegel, atunci Scholz este pregătit să introducă totuși taxa în Germania deoarece vrea să finanțeze o pensie de bază pentru angajații cu venituri scăzute, o reglementare pe care vor să o adopte reprezentanții din guvern ai social-democraților (SPD), partid din care face parte și ministrul de Finanțe.