Fosta conducere a Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, trimisă în judecată pentru instigare la șantaj

Fosta conducere a Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, trimisă în judecată pentru instigare la șantaj
scris 18 sep 2019

Fostul rector al Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, și fostul prorector al instituției, Mihail-Petrică Marcoci, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA pentru comiterea infracțiunii de instigare la șantaj, dosarul urmând să fie judecat de Curtea de Apel București. Ei vor fi judecați pentru că au determinat un angajat al instituției să-i remită jurnalistei Emilia Șercan mesaje de amenințare cu moartea pentru a renunța la investigații.

Potrivit unui comunicat al DNA, la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, Adrian Iacob și Petrică-Mihail Marcoci, în calitate de rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe Gheorghe Adrian Bărbulescu să transmită unei persoane, jurnalist de investigație – persoană vătămată, mesaje de amenințare pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

“Concret, Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relația de subordonare funcțională, diferența de vârstă și de grad profesional, precum și de recunoștința acestuia pentru că după absolvire fusese menținut în cadrul academiei, să achiziționeze mai multe aparate de telefon second hand și cartele preplătite pentru a transmite mesaje de amenințare persoanei vătămate. Concomitent, cei doi instigatori i-au promis polițistului care a trimis efectiv mesajele de amenințare că îi vor asigura protecția pentru a nu fi tras la răspundere penală și i-au adresat încurajări pentru a-i întări rezoluția infracțională pe parcursul săvârșirii faptelor. Solicitări similare au fost transmise de inculpați unui alt ofițer debutant din cadrul academiei, care însă nu le-a dat curs”, se arată în comunicat.

EXCLUSIV Închiderea Amoma are efecte și în România, 300 angajați pot fi concediați. Manager:\ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Închiderea Amoma are efecte și în România, 300 angajați pot fi concediați. Manager:"Sunt în șoc, nici mie nu mi se răspunde, nu știu ce să le zic." De peste graniță vin date cu închideri Planigo-Olotels-Amoma

Sursa citată menționează că aceste demersuri au fost determinate de faptul că în perioada respectivă jurnalista respectivă a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea Academiei de Poliție.

“După trimiterea mesajelor de amenințare, inculpații au avut mai multe convorbiri cu autorul faptei, folosind aplicații telefonice criptate sau prin intermediari, prilej cu care i-au cerut să șteargă toate schimburile anterioare de mesaje, i-au indicat ce să declare organelor de urmărire penală și l-au asigurat că va primi o pedeapsă ușoară, precum și că va fi menținut în cadrul academiei chiar în situația unei condamnări”, au menționat procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București.

Rectorul Academiei de Poliție, Adrian Iacob, cât și prorectorul Mihail Marcoci au demisionat din funcție la sfârșitul lunii mai. 

viewscnt
Afla mai multe despre
dna
academia de politie