Eurobarometru: Sub jumătate dintre români văd ca pe un lucru bun apartenența la UE

Eurobarometru: Sub jumătate dintre români văd ca pe un lucru bun apartenența la UE
scris 17 oct 2018

Sub jumătate dintre români văd ca pe un lucru bun apartenența la UE, dar, în cazul unui referendum pe această temă, 65% ar vota pentru rămânerea în Uniune, conform unui Eurobarometru făcut public miercuri de Parlamentul European. De asemenea, dacă la nivel european, temele consideratew prioritare de dezbaterile din campania pentru alegerile europarlamentare sunt, în ordine, imigrația, economia, combaterea șomajului în rândul tinerilor și combaterea terorismului, mediul, pentru români, acestea sunt: economia, combaterea șomajului în rândul tinerilor, promovarea drepturilor omului și a democrației, protecția cosumatorului și siguranța alimentară și protecția socială.

"62% dintre europeni, nivel record în ultimii 25 de ani, respectiv 49% dintre români văd ca pe un lucru bun apartenența la UE a țării lor", se arată în studiu, care relevă o creștere ușoară față de perioada similară a anului trecut, dar o scădere de 10 procente față de luna aprilie a acestui an, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

"În general, la nivel european, sprijinul față de UE a crescut semnificativ după referendumul din Marea Britanie din 2016, fapt ce sugerează atât îngrijorarea crescândă a europenilor în legătură cu impactul Brexit-ului, cât și o creștere a nivelului de conștientizare a beneficiilor apartenenței la UE, datorită negocierilor dificile pentru ieșirea Marii Britanii din UE", consemnează datele Eurobarometrului.

ULTIMA ORĂ Țintoiu, subiectul celei mai dure amenzi aplicate pe fondul scandalului politic privind naționalizarea pensiilor private, a câștigat procesul cu ASF. Posibilitate de atac CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Țintoiu, subiectul celei mai dure amenzi aplicate pe fondul scandalului politic privind naționalizarea pensiilor private, a câștigat procesul cu ASF. Posibilitate de atac

În cazul organizării unui referendum privind apartenența la UE, 66% dintre europeni (65% dintre români) ar vota pentru ca țara lor să rămână membră. 17% dintre europeni (15% dintre români) ar vota pentru ieșirea din UE, în timp ce 17% dintre europeni (20% dintre români) declară că nu știu cum ar vot a.

Datele sondajului arată că 49% dintre europeni (51% dintre români) se declară satisfăcuți de modul în care democrația funcționează în Uniunea Europeană.

O proporție de 32% dintre europeni (43% în România) au o imagine pozitivă despre Parlamentul European, 21% (17% în România) au o imagine negativă, în timp ce 43% dintre europeni (36% în România) au o imagine neutră. 48% dintre europeni (63% în România) ar dori ca Parlamentul European să aibă un rol mai important.

Gradul de informare și interesul față de alegerile europene din 2019 sunt în creștere: 41% dintre europeni, comparativ cu 32% în aprilie 2018 (53% dintre români, comparativ cu 43% în aprilie 2018) au identificat corect luna mai a anului viitor drept perioada în care vor avea loc alegerile, în timp ce 51% dintre europeni, comparativ cu 50% în aprilie 2018 (57% dintre români, comparativ cu 55% în aprilie 2018) se declară interesați de aceste alegeri.

În legătură cu temele pe care le doresc discutate în campania electorală, europenii au identificat următoarele priorități: imigrație (menționată de 50% dintre respondenți), economie (47%), combaterea șomajului în rândul tinerilor (47%), combaterea terorismului (44%) și protecția mediului (40%).

Temele prioritare identificate de români sunt: economie (53%), combaterea șomajului în rândul tinerilor (44%), promovarea drepturilor omului și a democrației (38%), protecția consumatorului și siguranța alimentară (36%) și protecția socială (35%).

Comentând rezultatele sondajului, președintele Parlamentului European Antonio Tajani a declarat: „Pe măsură ce se finalizează detaliile acordului de retragere a Marii Britanii din UE, aceste rezultate evidențiază a creștere a gradului în care beneficiile Uniunii Europene sunt apreciate pe continent. Cu toate acestea, mai sunt multe de făcut. Continua cooperare și solidaritatea la nivelul UE sunt esențiale pentru a răspunde preocupările cetățenilor europeni.”

Guy Verhofstadt, coordonatorul Parlamentului European pentru Brexit, a adăugat: „Faptul că 51% dintre britanicii intervievați își doresc să rămână în UE ne aduce aminte în mod foarte clar de diviziunile profunde generate de decizia privind Brexit-ul și de necesitatea ca noi să găsim o soluție pentru o relație viitoare pe termen lung strânsă și sustenabilă, sub forma unui acord de asociere cuprinzător. În timp ce trebuie să fim pregătiți pentru orice eventualitate, se pare că un așa-numit Brexit dur sau un scenariu costisitor care implică neajungerea la un acord sunt puțin dorite, atât în Marea Britanie, cât și oriunde altundeva în UE, iar eu sper că această situație se va reflecta într-un final în rezultatul negocierilor.”

Studiul a fost realizat  de către Kantar Public în perioada 8-26.09.2018, prin metoda interviu față în față, pe un eșantion de 27474 persoane la nivel european (1007 în România). 

viewscnt
Afla mai multe despre
uniunea europeana
vot