După mulți ani, Primăria Capitalei deblochează noul Plan Urbanistic General. Mesajul lui Nicușor Dan

După mulți ani, Primăria Capitalei deblochează noul Plan Urbanistic General. Mesajul lui Nicușor Dan
scris 3 ian 2023

Primăria Capitalei a deblocat elaborarea noului Plan Urbanistic General, care stă blocat din 2014. Primarul general, Nicușor Dan, a anunțat marți că a semnat actul adițional care permite reluarea lucrărilor. Prima versiune a noului PUG va fi gata până la finalul anului 2023, iar în 2024 va începe avizarea, urmând să fie aprobat, promite primarul general.

”După cum știți, în 2013 Primăria Capitalei a semnat cu un consorțiu condus de Universitatea de Arhitectură un contract pentru revizuirea Planului Urbanistic General. Din păcate, execuția acestui contract s-a blocat în 2014, a fost o intensă corespondență, a venit și Curtea de Conturi, a fost o situație juridică care părea fără ieșire. Am reușit să deblocăm această situație și la sfârșitul anului 2022 am semnat actul adițional pentru realizarea actualizării PUG-ului, ca să ne apucăm de lucru în ianuarie 2023”, a declarat Nicușor Dan în cadrul unei conferințe de presă.

Urmărește-ne și pe Google News
Elon Musk a pierdut o avere, mai mare decât oricine altcineva din istorie CITEȘTE ȘI Elon Musk a pierdut o avere, mai mare decât oricine altcineva din istorie

Actul adițional prevede ca acest consorțiu condus de Universitatea de Arhitectură va realiza o primă versiune a noului Plan Urbanistic General în decursul anului 2023, deci termenul de predare este decembrie 2023, a declarat primarul general, scrie Hotnews.ro.

”Începând din 2024 această documentație va merge la avizare. Seprăm ca acest proces să fie cât mai rapid ca să avem un document juridic aplicabil cât mai repede”, a mai spus edilul.

Bucureștiul trebuia să aibă un nou Plan Urbanistic General în 2016, potrivit contractului semnat între Primăria Capitalei și Universitatea de Arhitectură și Urbanism în 2013.

Proiectanții au spus în ultimii ani că municipalitatea nu a putut furniza toate datele necesare elaborării documentației, s-au schimbat 4 primari de la semnarea contractului.

Zelenski nu stă să asculte: A promulgat Legea privind minoritățile naționale din Ucraina, criticată de Guvernul român CITEȘTE ȘI Zelenski nu stă să asculte: A promulgat Legea privind minoritățile naționale din Ucraina, criticată de Guvernul român

În prezent, în București se construiește după Planul Urbanistic General aprobat în 2000, adică în urmă cu peste 20 de ani.

În absența noului PUG, primăriile de sector au inițiat Planuri Urbanistice Coordonatoare, care reglementează fiecare Sector în parte și în care fiecare primărie și-a făcut propriile reguli. Acestea au fost aprobate între anii 2018-2020, însă au avut probleme majore, permiteau betonarea a sute de hectare de spațiu verde, blocuri printre case și densificau foarte mult anumite zone. PUZ-urile au fost suspendate de instanță iar o parte anulate. Pentru sectoarele 3, 5 și 6 au fost anulate. Pentru sectoarele 2 și 4 sunt procese de anulare.

Dincolo de această situație, reamintim că în iunie 2022, Tribunalul București a anulat Planul Urbanistic General al Capitalei din 2000 și în baza căruia s-a construit în ultimii 20 de ani, pe motiv că a fost aprobat nelegal. Decizia a fost atacată cu recurs, procesul fiind în derulare.

Ce înseamnă anularea PUG-ului? Deocamdată nimic, deoarece în decizia instanței nu se arată că documentul a fost și suspendat. În cazul în care va fi anulat definitiv, autorizații de construire pe centrul orașului s-ar putea da în baza PUZ-ului de zone construite protejate, aprobat separat de PUG. Legiuitorul mai prevede că se pot da autorizații în baza PUZ-urilor aprobate și a unor PUZ-uri nou elaborate. În rest nu se mai poate autoriza direct nimic, a explicat avocatul Dumitru Dobrev pentru HotNews.ro.

Anularea definitivă a pUG-ului, dacă se va întâmpla, ar însemna anularea anularea actualului regulament de construire. Asta vine cu părți bune și părți rele, din punct de vedere urbanistic. De exemplu, în zona centrală a orașului au fost puse în PUG mai multe turnuri. Unele s-au construit, altele nu. Asta înseamnă că acolo unde nu s-au construit nici nu se mai pot construi. Mai înseamnă și că mai multe spații verzi își pierd protecția dată de PUG, iar altele vor fi protejate, de exemplu acolo unde PUG-ul aprobat în 2000 permitea betonarea anumitor spații verzi. Vom reveni cu o analiză.

Planul Urbanistic General a fost aprobat prin Hotărârea 269/2000 și avea termen de valabilitate 10 ani, adică până în 2010. Până la acea dată trebuia făcut un nou PUG, însă nu e gata nici până azi, PUG-ul din 2000 fiind prelungit prin mai multe Hotărâri de Consiliu General.

viewscnt
Afla mai multe despre
primăria capitalei
nicușor dan