După intrarea completă în Schengen a Bulgariei și României, vor fi efectuate verificări aleatorii

După intrarea completă în Schengen a Bulgariei și României, vor fi efectuate verificări aleatorii
scris astăzi, 13:38

După acceptarea deplină a Bulgariei și României în Schengen, controalele la frontieră cu România și Grecia vor continua să fie efectuate, dar acestea vor fi aleatorii, după o analiză de risc, scrie Sega (Bulgaria).

Acest lucru a fost anunțat după o întâlnire a reprezentanților diferitelor instituții aflate în subordinea prefectului de Ruse și explicat de fostul ministru adjunct de interne Filip Gunev într-un interviu pentru Nova News. Bulgaria și România urmează să devină membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen la 1 ianuarie, arată Rador.

Urmărește-ne și pe Google News
GRAFICE Încrederea în economie se menține la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani în noiembrie. Consumatorii sunt mai optimiști CITEȘTE ȘI GRAFICE Încrederea în economie se menține la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani în noiembrie. Consumatorii sunt mai optimiști

Ambasadorii statelor membre UE au ajuns la un acord preliminar asupra proiectului de decizie de desființare a controalelor la frontierele terestre interne pentru Bulgaria și România. Decizia este de așteptat să fie adoptată în forma sa finală la ședința Consiliului UE pentru Justiție și Afaceri Interne din 12 decembrie.

Efectul ridicării controlului de frontieră la granițele terestre interne va fi resimțit de turiști imediat după 1 ianuarie 2025. Autoturismele vor putea trece liber prin Punctul de Control și Trecere a Frontierei de la Podul Dunării de lângă Ruse - Giurgiu, fără a fi nevoie să se oprească pentru controale la frontieră. Acestea sunt realizate în prezent la ieșirea din Bulgaria de echipe comune la Giurgiu, iar la intrarea în țară - la Ruse.

Cu toate acestea, un număr mic de mașini vor fi supuse unor verificări aleatorii, care vor fi determinate prin metoda analizei riscului. Măsurile anunțate în primele șase luni privind traficul de mărfuri există în prezent și la granițele altor țări din Schengen, precum Germania și Franța, explică administrația regională din Ruse și ne încredințează că acest lucru nu împiedică libera circulație pe care o asigură spațiul Schengen.

Eliminarea definitivă a controalelor la frontieră pentru traficul greu de mărfuri este de așteptat să aibă loc până la sfârșitul lunii iunie 2025. După această perioadă, verificarea camioanelor rămâne de asemenea prin metoda analizei riscului. Până în luna iunie, instituțiile statului care lucrează la Punctul de Trecere a Trontierei vor lua treptat măsuri pentru înlesnirea procedurilor. Autoritățile reamintesc însă că taxa datorată pentru trecerea podului rămâne. Autoturismele și autobuzele de până la 3,5 tone pot plăti și online, iar pentru camioane se ia în calcul plata online.

Renault face angajări pe bandă în China pentru a-și consolida operațiunile cu automobile electrice acasă CITEȘTE ȘI Renault face angajări pe bandă în China pentru a-și consolida operațiunile cu automobile electrice acasă

Gunev a comentat că Ministerul de Interne este pregătit pentru Schengen, dar a întrebat dacă Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale sunt pregătite. „Mă întreb dacă parcările de tiruri vor rămâne, nu am auzit ca fiscul și vama să explice dacă vor continua să facă verificări, ori dacă le vor face altfel”, a menționat el.

Fostul ministru nu a exclus reluarea temporară a controlului la frontiera cu Grecia, dacă la granița de acolo se formează cozi la vară.

Între timp, prim-ministrul interimar Dimităr Glavcev a convocat reprezentanți ai diferitelor instituții la o întâlnire de lucru pe tema Schengen. Este important să se asigure măsurile cele mai urgente, astfel încât, printr-o decizie pozitivă asupra Schengen, în luna decembrie, toate instituțiile și structurile care lucrează la controlul frontierelor să își poată reorganiza activitatea fără probleme, a anunțat Glavcev după întâlnire, a informat centrul său de presă. Nu s-a anunțat însă care vor fi pașii instituțiilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
schengen
controale