DOCUMENT Parlamentul nu cere experiență în domeniul naval pentru șefii de porturi, ci doar în administrația de stat. Deși Iohannis a solicitat reexaminarea legii, iar apoi a sesizat Curtea Constituțională

scris 31 oct 2023

În pofida faptului că președintele Iohannis a solicitat reexaminarea legii, iar apoi a sesizat Curtea Constituțională cu privire la proiectul prin care care a fost eliminată din procedura de selecție a conducerii administraților portuare condiția experienței profesionale de 5 ani în domeniul naval, Parlamentul a stabilit, prin votul final al deputaților, că o astfel de experiență nu este necesară.

După cum a relatat Profit.ro, în decembreie 2022, președintele Iohannis a retrimis Parlamentului pentru reexaminare o lege prin care a fost eliminată din procedura de selecție a conducerii administraților portuare condiția experienței profesionale de 5 ani în domeniul naval, iar majoritatea PSD-PNL-UDMR nu doar că nu a dat curs solicitării, ci a redus și mai mult experiența necesară, de la 5 ani la 1 an. Proiectul a fost votat în Parlament, iar șeful statului a sesizat Curtea Constituțională, arătând că majoritatea a procedat la alte modificări, care nu au legătură cu cererea de reexaminare, încălcând astfel flagrant cele statuate prin jurisprudența Curții Constituționale.

Urmărește-ne și pe Google News
Programul Rabla ar putea fi reconfigurat pe producătorii din România și pe mașini mai ieftine. Unor guvernanți nu li se pare corect ca subvenția să se ducă pe mașini electrice scumpe, precum Tesla - surse CITEȘTE ȘI Programul Rabla ar putea fi reconfigurat pe producătorii din România și pe mașini mai ieftine. Unor guvernanți nu li se pare corect ca subvenția să se ducă pe mașini electrice scumpe, precum Tesla - surse

Istoria proiectului

Iohannis a reclamat că, prin modificările aduse de Parlament privind domeniile de studiu necesare, a fost eliminată condiția ca experiența profesională de 5 ani să fie în cadrul autorităților administrației publice centrale sau locale ori instituțiilor publice și a condiției ca respectivele competențe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experiență îndeplinind atribuții de conducere, reglementare sau control să fie în domeniul naval, condiții prevăzute de legislația în vigoare.

Legea adoptată de Parlament și retrimisă de șeful statului prevedea în schimb ca membrii selectați ”să aibă competențe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experiență în administrarea sau managementul unor entități, persoane juridice care desfășoară activități specifice sectorului transport, logistic, administrarea infrastructurii de transport sau competențe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experiență îndeplinind atribuții de conducere, reglementare sau control”, fiind eliminată în prima privință administrația publică, iar în ultima privință domeniul naval.

Parlamentul în doar două zile, pe 19 decembrie 2022 la Senat și pe 20 decembrie 2022 la Camera Deputaților, a votat din nou legea și nu doar că nu a reinstituit domeniul naval ca necesar în dovedirea competențelor membrilor de conducere selectați la conducerea porturilor, ci a redus de la 5 ani la 1 an experiența cerută în administrarea unor entități din transporturi.

DOCUMENT Parlamentul nu cere experiență în domeniul naval pentru șefii de porturi, ci doar în administrația de stat. Deși Iohannis a solicitat reexaminarea legii, iar apoi a sesizat Curtea Constituțională

Ciolacu promite un singur ghișeu online la ministere pentru obținerea tuturor avizelor CITEȘTE ȘI Ciolacu promite un singur ghișeu online la ministere pentru obținerea tuturor avizelor

CCR a admis obiecțiile președintelui, dar Parlamentul a admis parțial cererea lui Iohannis

Astfel, atât la Senat, cât și la Camera Deputaților, în proiectul reexaminat a fost reintrodus criteriul de competență privind cel puțin 5 ani de experiență în funcții de conducere în administrația publică centrală sau locală, dar nu și în domeniul naval.

DOCUMENT Parlamentul nu cere experiență în domeniul naval pentru șefii de porturi, ci doar în administrația de stat. Deși Iohannis a solicitat reexaminarea legii, iar apoi a sesizat Curtea Constituțională

De asemenea, în cazul noii proceduri pentru selecția directorului general nu apare vreo exeperiență necesară în domeniul naval. 

DOCUMENT Parlamentul nu cere experiență în domeniul naval pentru șefii de porturi, ci doar în administrația de stat. Deși Iohannis a solicitat reexaminarea legii, iar apoi a sesizat Curtea Constituțională
viewscnt
Afla mai multe despre
iohannis
sesizare
ccr
parlament
reexaminare
port
administrație
șefi
numire
selecție
experinta
condiție
eliminare