Asia se conturează drept regiunea care va resimți cel mai acut impactul, potrivit analiștilor citați de CNBC.
Un comandant al Gardienilor Revoluției a anunțat luni că Ormuz a fost închisă și a avertizat că orice navă care încearcă să treacă va fi atacată, potrivit presei iraniene. Situată între Oman și Iran, strâmtoarea este o arteră vitală pentru comerțul mondial cu petrol: aproximativ 13 milioane de barili pe zi au tranzitat-o în 2025, adică 31% din fluxurile maritime globale de țiței, potrivit Kpler.
O blocadă prelungită ar împinge prețurile petrolului și mai sus, unii analiști văd deja un potențial salt la peste 100 de dolari pe baril, scrie News.ro
Prețul Brent a urcat marți cu 2,6%, până la circa 80 de dolari barilul, fiind cu aproape 10% mai mult de la începutul conflictului.
Circa 20% din exporturile globale de GNL din Golful Persic sunt, de asemenea, expuse, majoritatea provenind din Qatar și transportate prin Ormuz.
Qatar, unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de LNG, și-a oprit producția după atacurile iraniene asupra facilităților din Ras Laffan și Mesaieed.
Nomura avertizează că Thailanda, India, Coreea de Sud și Filipine sunt cele mai vulnerabile la creșterea prețurilor la petrol, având o dependență ridicată de importuri, în timp ce Malaezia ar beneficia relativ, fiind exportator de energie.
Iată cum sunt afectate principalele regiuni dependente de energia și transporturile prin Ormuz:
Asia de Sud: presiune imediată pe aprovizionare
Asia de Sud se confruntă cu cea mai acută perturbare, în special în ceea ce privește GNL-ul. Qatarul și Emiratele Arabe Unite asigură 99% din importurile Pakistanului, 72% din cele ale Bangladeshului și 53% din cele ale Indiei, potrivit datelor Kpler.
În lipsa unor capacități de stocare mari sau a unei flexibilități de achiziție, Pakistal și Bangladesh sunt extrem de vulnerabile. Bangladesh se confruntă deja cu un deficit structural major de gaze, de peste 1.300 milioane picioare cubice pe zi.
”Pakistan și Bangladesh nu au flexibilitatea necesară pentru a acoperi rapid lipsa, iar o perturbare ar reduce rapid cererea de energie în sectorul electric, în loc să stimuleze achizițiile spot agresive”, explică Go Katayama, analist la Kpler.
India are cea mai mare expunere combinată: peste jumătate din importurile sale de GNL sunt legate de Golful Persic, iar o parte semnificativă a contractelor este indexată la Brent. O blocadă în Ormuz ar majora simultan costurile importurilor de petrol și prețurile GNL, generând un șoc dublu, fizic și financiar. Aproximativ 60% din importurile de țiței ale Indiei provin din Orientul Mijlociu.
China: expunere mare, dar cu tampon de siguranță
O blocadă în Ormuz ar pune la încercare securitatea energetică a Chinei, însă nivelul ridicat al stocurilor și diversificarea furnizorilor oferă un oarecare tampon. China este cel mai mare importator mondial de petrol și cumpără peste 80% din exporturile Iranului, potrivit Kpler.
Circa 30% din importurile sale de GNL provin din Qatar și EAU, iar aproximativ 40% din importurile de petrol trec prin Ormuz.
China dispunea la finalul lui februarie de 7,6 milioane tone LNG în depozite, suficiente pentru acoperirea cererii pe termen scurt. Dacă blocada persistă, Beijingul ar trebui însă să concureze pentru cargouri atlantice, ceea ce ar tensiona puternic piața asiatică și ar amplifica presiunile asupra prețurilor.
Arabia Saudită și-a intensificat livrările, iar rezervele strategice deținute de marii consumatori, inclusiv China, ar putea temporiza impactul.
Japonia și Coreea de Sud
Orientul Mijlociu furnizează 75% din importurile de petrol ale Japoniei și circa 70% din cele ale Coreei de Sud. În cazul GNL, dependența față de Golful Persic este mai mică: Coreea importă 14% din Qatar și EAU, iar Japonia aproximativ 6%.
Chiar și fără întreruperi fizice, efectul asupra prețurilor ar fi sever. Rezervele sunt limitate: Coreea are circa 3,5 milioane tone GNL în stoc, iar Japonia 4,4 milioane, suficiente pentru două până la patru săptămâni de consum stabil. Importurile nete de petrol ale Coreei de Sud reprezintă 2,7% din PIB, ceea ce o plasează în zona de vulnerabilitate ridicată.
Asia de Sud-Est
Pentru mare parte din Asia de Sud-Est, primul risc este inflația costurilor, nu lipsa imediată a livrărilor. Țările dependente de piața spot vor plăti mult mai mult pentru GNL, pe fondul competiției cu Europa pentru cargourile din Atlantic.
Thailanda este cel mai expusă în calculul Nomura: are cele mai mari importuri nete de petrol din Asia, 4,7% din PIB, iar fiecare creștere de 10% a prețului petrolului îi deteriorează contul curent cu aproximativ 0,5 puncte procentuale.
Blocada din Ormuz poate deveni astfel un șoc major pentru Asia, fizic, financiar și economic, cu efecte care ar putea dura mult peste criza actuală.
















